* * *

puțini pot să recunoască

un lucru mic

și nebun,

îi păcălești,

îi faci să plătească

prețuri nebunești pentru un lucru mic și nebun

 

iată idealul!

să stărui asupra unui punct

cu căldură

e un fel de a ne aminti septembrie

minunea

să recunoști un lucru mic și nebun numit dragoste

* * *

S-a înfățișat ca un sol al iubirii

vorbea de toate

diminețile ploioase

de rodul crud

care nu îndura lumina zilei

 

glasul slăbea sumbru

 

peste încă o zi din calendar

coborâse deodată

întunericul

 

Eli Gîlcescu

* * *

Chiar dacă palmele

de vinovăție tac

slăbind

amintirile de vineri

împacă gânduri

cu fiecare zi – aceleași –

cel de duminică caută locuri

unde fiecare duce ce poate

fie și o parte din zi

pentru care lasă grijile deoparte

apoi

împarte liniști

cât lumina mai stăruie

Eli Gîlcescu

Când pleci

„... totul mi se pare un strigăt al răului”

Știu că ești încă acolo ca o hidră cu multe capete

numai ca să vezi în ruină toate despărțirile

care stau în drum

și cer prea mult de la mine

„se cațără pe creier“

ani de zile

fără bucurie

fără sfârșit

când pleci

fără pretenții de eleganță

singur singur singur

Eli Gîlcescu

Și de n-ar fi parpalacul celui adormit

Printre harpe îmi acordam mâinile

cu tandrețe

înspre un promontoriu

un val, dându-le ocol,

le-au scos din minți

parcă mă tălmăceau

ca o umbră 

ca o plăcere

ca o suferință

ascultătoare

pentru curioși

azi

dezlegare la poezie

și totul de la un parpalac

Umbra lui, cruce grea

 

Eli Gîlcescu

Ce de minune ziua, și clipa mai a mea

 

Fără lumânare

... m-au mutat în mijlocul străzii

în încăperea cu aer înăbușitor

cu ochiul ăla pe jumătate închis

am aruncat privirea spre fereastră

și dincolo de ea nucul fără așternut în liniște 

nimbează

până când alte ceruri s-au deschis

și pentru urgența lui

dar prea târziu

oamenii cu un resentiment reprimat

fără lumânare

caută

mă caută

 

Eli Gîlcescu