Alertă de creștere

doi puieți 

un cireș și un nuc.

vântul e de iarnă,
încă nu știe
că ei știu să aștepte.

se cuibăresc în casă,
nu ca să fugă de frig,
ci ca să-și țină rădăcinile
la cald.

Dar când vor ridica glasul
…va fi fără strigăt.

va fi acel sunet
pe care îl fac pomii
când cresc:
o mișcare abia sesizată
în aer.

cireșul – lumină,
nucul – adâncime.

glasul lor nu va cere loc,
îl va face.

Eli Gîlcescu

19 feb. 2026

Nucul în sărbători

Ce greu în asemenea vremuri toride fără el. Uneori, mi se pare că-l aud cum respiră în locul meu, fără să știu, și vântul printre...  Cu greu a prins viață. Citește-l, te rog. Poate că-l vei ține de mână câteva clipe, răsfățându-l cu o atingere tandră și un zâmbet. Mulțumesc.

C. P. A. – Elisabeta Gîlcescu: În locul meu

În locul meu

n-a mai așteptat ploaia de vară –
cum o făcea de obicei,
cu frunzele întinse ca niște palme
îndreptate spre cer,
ca și cum ar fi vrut să ne țină
pe toți acolo, strâns,
mai cu suflet decât vara însăși
într-o sărbătoare care nu se mai sfârșea.

răvășit de îndoieli,
n-avea cum să fie liniștit.
toamna venea prea devreme,
mușcându-l din rădăcini.

uneori,
printre ierburi,
îl simt și acum, cu trupul gol –
ca o prezență uitată de timp.
fără economie de duioșie,
respiră,
adie,
mai cu miez decât orice cuvânt,
fără sprijin, fără cădere.

mulți nu-l recunosc.
nici ploile nu-l aud.
doar eu îi știu drumul.

îl las să vorbească
în locul meu.

Eli Gîlcescu
1 aug.-25 (a 213-a zi a anului)

Fără lumânare

... m-au mutat în mijlocul străzii

în încăperea cu aer înăbușitor

cu ochiul ăla pe jumătate închis

am aruncat privirea spre fereastră

și dincolo de ea nucul fără așternut în liniște 

nimbează

până când alte ceruri s-au deschis

și pentru urgența lui

dar prea târziu

oamenii cu un resentiment reprimat

fără lumânare

caută

mă caută

 

Eli Gîlcescu

În mijlocul grădinii

... cu trupul gol 

mi se dăruiește

ca un prieten vechi 

ce a mai fost

pe aici

 

Mă rog pentru el 

mai mult decât pentru mine.

 

Eli Gîlcescu

23.07.21

Înspăimântător de reală

 ... tăcerea asurzitoare a nucului

nelăsând în urmă decât

o mie de motive

să aștept 

să-mi stârnească păsările

la cântat

să soarbă ploile ce-l lovesc

din plin

să cuprindă iar cerul 

soarele

luna

ca un prieten vechi

ce a mai fost pe aici

blând și prietenos

în mijlocul zilei

în mijlocul grădinii

 

Eli Gîlcescu

Toamna de iulie

Eli Gîlcescu

5-6 iulie 2021

Fără titlu

Teiul când va înflori,

eu nu voi mai fi.

 

Nucul când va rodi,

eu nu voi mai fi.

 

De ce îți spun toate astea?

 

Să te ferești de viperă.

 

Eli Gîlcescu 

Pentru când o stingere, un sfârșit

Nu ți-am scris numele pe cruce

pentru a nu risipi ultima suflare caldă

ar fi ca și cum ți-ar aduna caznele,

iar și iar, într-o mângâiere, să le liniștească,

să le vadă Dumnezeu mai întâi.

Pentru toate sunt destule cruci,

destule nume și destule rugăciuni

de parcă s-ar fi întors tinerețile

prin vacarmul unei lumi

unde nici ploaia nu e mai blândă.

Doar curăță nucul de uscături,

de sus până jos,

și nimeni nu înțelege întunericul ca o lumină

când cineva îl îmbrățișează strâns, 
strâns de tot,
și va auzi păsările cum cântă

până se lasă liniștea,

o liniște mare, care cuprinde tot,
până totul se destramă,
se stinge.

Eli Gîlcescu