Aliterații

Blestem bântuind brutal,
vântul vine, varsă vină
peste pietrele pustiite,
peste grădini goale,
fără glas, fără graniță.
 
Un cântec –
ca o crăpătură în piept –
ecou al unei slăbiciuni
sălbatice,
sub steaua stinsă a urii
(care nu e a mea).
 
Refuzul e singura replică,
ruptă, rostită rar,
în răgazul
unei revelații.
 
Eli Gîlcescu
19 ian. 26

Rezistă

Cine citește 
nu participă la declin, 
chiar dacă trăiește în epoca lui. (EG)

Memoria adevărului

Am început cu examenul scris.
Din prag.
Nici intrare, nici ieșire.
Doar liniștea își căuta locul.
 
Nu aveam unde să ascund
gesturi mici, zile de așteptare,
ochi ce mă cântăreau,
mâini ce decideau
povestea fără sfârșit.

Nu m-au încadrat în plus.
Nu m-au ținut în umbră.
 
Mă pregăteam pentru adevărul punctelor mele.
Știau cine sunt.
 
Eli Gîlcescu
16 ian. 26

Pădurea, o curiozitate fără răspuns

Pădurea simte. 

Alteori, nu.

Trăiește înăbușită 

în rituri incomode 

și tabuuri absurde.
 
Nu e singura 

înconjurată de interdicții,
de un pariu ciudat,
fără franchețe
 
dincolo de un gest banal,
destul să-mi amintesc
dreptatea morală
(nicidecum a tribunalelor),
valoarea timpului 

mereu conectat
la un sistem criptat
 
sub presiunea așteptărilor
din ce în ce mai neeficient,

păstrând schelete în dulap
pe muchie de cuțit.
 
O psalmodie
 
într-o singurătate fără martori,
cu umilă tandrețe 

și dragostea ei 

care nu cere nimic.
 
Eli Gîlcescu
11-12 ian. 26

Există cu-adevărat zăpezile

Seamănă cu tine.
Chiar mai mult. Asfințind în tăceri
până cine știe când
alte zăpezi
mi-ar putea arăta pădurea de stejar
 
de acolo până aici,
în apogeul ei –
gata în orice clipă să mă ia de mână,
să-mi servească de ghid,
 
în robă de creștere,
nu de obstacol –
singurul gest 

de nejudecat,
de iertat.
 
Doar timpul curge altfel,
ca un ritual de supraviețuire.

O ancoră.

Îndeajuns 

să rămân.
 
Eli Gîlcescu
10-11 ian. 26

Tăceri adunate

Am învățat să nu mai întreb

 

chiar și când greul distruge

ceea ce pretinde că apără

 

greul – stare de alertă

frica de noi

 

de tot greul forțat de

 

un joc

„de-a nevăzutul” –

un sigiliu.

autoritar.

rece.

schimbând vieți din pură distracție. 

Eli Gîlcescu
7 -8 ian. 26

C. P. A. – Elisabeta Gîlcescu: Tăceri adunate

Tranziție

 

C. P. A. – Elisabeta Gîlcescu: Cireșe de iunie 

Liviu Antonesei: „Iată și cel dintîi poem din acest an al prietenei noastre Elisabeta Gîlcescu. Un poem care îmi place și nu doar pentru că mă bîntuie și pe mine gîndul la vară, e drept că eu visez că înot, ci mai ales pentru că e foarte reușit. Lectură plăcută!”

Cireșe în iunie

 Nu, acesta nu e sfârșitul văzut și nevăzut,

chiar dacă simt că lumea se rupe în două

într-un înainte și

într-un după

Neputință până la furie pentru tot,

fără început și

viitor

evadat și exilat,

în timp ce viața trece pe lângă

și o las să treacă —

ceea ce e păcat, fiindcă nu e așa de rea.

Aștept să se ridice ceața,

să treacă furtuna,

iar timpul să-mi vindece rănile.

Poate atunci voi ști să spun

unde am fost când m-am pierdut

între două zvâcniri de teamă…

Și, dacă nu,

voi învăța să respir din nou,

cu inima încordată, dar deschisă,

și cu poftă de cireșe coapte

în iunie.