În locul (de) unde nimeni nu vine

„Blestemată roată a lumii! 

De ce trebuie să se rotească mereu?“

Te chem mereu

dincolo de tristeți
necontenite pierderi, fără sens,

nopți
numărând clipe

nedeprinse cu zbuciumul ploii,
nesupus,

moment de cumpănă,
pentru prima dată,

neîndurător, 

azi
stau și scriu într-o mâzgăleală,
și s-ar putea să țină așa

ani de-a rândul
s-ar putea

să amuțească glasuri,

pietre risipite

să mă trezească

în zori, să întind așternut la soare,
să scapăr chibrit în miriști,

să bătătoresc urme,
să prind Duminici la icoană...

o floare să pot ține când izbește

pământ și morminte
într-o primăvară din care nu pot ieși,

nu pot rămâne

Eli Gîlcescu

(Jack London, citat)