august 29, 2018

Când dintr-un vis în altul


Mai aproape de ziua aceea
de verde
de caldă și
fără scăpare
zvâcnind de departe
dimineața 
fără de noapte 
singura mea rugăciune
e tot ce începe
când
cea mai adâncă liniște se lasă
închid ochii
împăcată cu
toamna
într-o clipă
și mai tristă
și mai...

niciodată după cealaltă
acolo unde e și inima
sau prea mult


Eli Gîlcescu


august 26, 2018

Câte-s altfel


... în ceasul amiezii
când liniștea doare și doare
alt gând în tainic amurg,
adăpost
promisiunii dintâi; e tot ce mai pot
să îndur
tot mai aproape                                                                             
ultima frunză,
alt anotimp dincolo de noapte de zi,
privind împrejur,
același „surâs strâmb, și scurt, și slut“,
agonizând uneori
același strigăt
îl știe doar clipa neclipă
al zilei sfârșit
mai străin de iubiri,
mai sărac de lumini,
cu strângeri de inimi
când mai aproape duminica
aceeași
cu toate păcatele pe de rost
și tot nu-i destul

Eli Gîlcescu

august 23, 2018

De-o sărbătoare e vorba


Sărbătoare națională. Cu steag la poartă, cu paradă. Și musai și costum național. Ori e paradă, ori nu e! Nu am cum să nu-mi amintesc. Cum ne luau în tabere și ne pregăteau pentru această zi. Nu te puteai opune. Și tot așa, la munci agricole. Apoi ne luau copiii la săpat de șanțuri. Așa-zisa tabără de la Caracal! Doamne! Regim de ocnă. Nu-i puteai scăpa. Se amestecau cu forța în viața ta. Erai prizonierul lor. 
N-a fost numai atât! A fost mai mult. 
Iar unele amintiri nu mai au ce căuta acum.
Nici faptele de atunci.

Eli Gîlcescu

august 13, 2018

Un prieten de care mi-e dor

A iubit poeții. El însuși poet. Nu s-a vrut înregimentat în vreo uniune. Nu știu dacă avea un clasament. Dar poezia i-a fost dragă. Era liniștea însăși pe care o stăpânea cu delicatețe. N-a intrat în jocul subiectiv al imprudenței. Dacă aveai norocul să-ți citească o poezie, erai printre ai lui. Nu mi-a citit niciun poem. Dar nu eram un nimeni pentru el. Și o simțeam de câte ori îl căutam. Avea încredere în mine. Acum, de departe, pot să-i vorbesc ca unui prieten. Prieten 
perfect. Așa era. Pentru mulți. Și nu exagerez. Când intra undeva măsura cu un zâmbet pe fiecare. Lumina cu candoare jocul nostru pe terenul artei, uneori salvându-ne de pericolul alunecării în prăpastie – singurul loc pe care l-a înnobilat în nota impresionabilității discrete, fine.
M-a acceptat în Curtea cu Prieteni. Iar prietenilor din grupul Arta Conversației, ca o legănare delicată pentru poezie, le-a pregătit o stare sufletească inefabilă în locurile încărcate de istorie, Poiana lui Mihai.
Pentru amintirea de aziun nume în litere –  VIOREL GÂRBACIU – cu timpul cicatrizate de eternitatea lui.

Eli Gîlcescu
12018-08-13

Photo: Pusdrea Mariana

august 11, 2018

Chiar și viața


... cât ai clipi
peste o lume în care
dacă nu te grăbești
dacă nu i-o iei înainte
nimeni nu mai poate s-o împiedice
să te înjunghie adânc
când nu mai are nevoie de tine
chiar și viața

Eli Gîlcescu

august 04, 2018

Și diminețile


... peste care am dat în ultima vreme, multe asemenea dimineți, în care nu-mi găseam locul. Când căutam și nu știam ce. Dimineți care nu s-au jertfit din greșeală, într-o măsură fără măsură de evitat. În cascadă. Fiecare în felul ei.
Știi, diminețile care nu țineau cont de ești tânăr sau bătrân, nici sărac sau bogat, nici chinuit într-un bordei sau în mirajul unui palat. Ele doar vin! Atât! Ca cea de azi, plină de viață și frumusețe, cu gusturi explozive, îndrăznețe. Dimineața și Profeția poetului. Dimineți cu levănțică. Și nu-mi mai doream nimic. Mă lăsam doar purtată, așa, în legănare de poezie, pe neașteptate, alt chip, alt suflet, altă savoare. Și mă bucuram. 

Eli Gîlcescu

Foto credit de la Ioana Z.