Și inima

... o iluzie, la fel ca fericirea.

Doar Cel care Vede și Aude Plânsul,

acolo, dimprejurul meu, unde nici n-ar fi vrut să fie

unde mirosea a dovleac copt,

timpul se oprise

într-o luptă invizibilă, mută

în cerc nesfârșit cu toată fatalitatea de păcate.

O urmăresc doar dangătele clopotelor 
de ieri
amestec de busuioc

de locuri 
istovite pietre
ecou de poveste pentru cine veghează
pentru cine trece de pământ, de sufletul meu,
acolo

într-un acum dintr-un atunci nemișcat,

milostiv,

ca un vis.

Eli Gîlcescu

Testul de efort

O, de-aș ști ce cauți
de-aș ști acum
amestecându-te ninsorii
amirosind a mied
aș lăsa și ploii rozmarinul 
zvântat 
ca un sărut izbit de furii 
ger 
asprimi 

cu vii

cu morți mișcați de frica

de a trăi în gol duminici

de a trăi...

O, de-ai ști ce caut

mâine

îți va sângera la ureche

strigătul meu

mâine

să-ți spună ce voi simți

sau tu

Eli Gîlcescu

La limită

În tot mai puține nopți

ca și cum ar fi

fiecare bătaie ruptă parcă din rai
să-mi trezească dimineți
în care aud din ce în ce mai puțin

pădurea

și ploaia care dansează

peste zăpezi
când iarna mai râde de noi

altundeva,

mai aproape de soare
pe un covor de tămâiori,

cufundată în grijile ei

Sunt lucruri pe care nu ți le pot spune

acum

vezi bine câte se întâmplă

într-o zi de iarnă

Doar Dumnezeu a vrut altfel

Eli Gîlcescu

Față în față

Ce trist e albul omăt
prea tulburat
să mai fie iar

vis

îmi sună buimac

a gol

Aud bătăile inimii

altfel

fără să mă tem

de noapte

cândva roșind

Eli Gîlcescu

Și Luna

... cu toate ale ei
trimisă de Dumnezeu 
La Chiparoși
sângerează pădurea
cu ochii  
ca nu cumva s-o rătăcească 
în această noapte
în visare

Eli Gîlcescu

Când orice comentariu e de prisos

Începuseră să-mi sângereze urechile

în timp ce dansai pentru mine.

Aveai obrazul rece ca gheața

care-mi tăia respirația.

Doar iarna se ține de opere de caritate.

E atât de frumoasă, încât n-o pot urî.

Ninge!

Eli Gîlcescu

Îngerul morții

Pentru a înflori închid ochii 
într-o pornire copilărească

vreme de-o clipă

la prima zbatere 

atât de tare mă cuprinde teama

o teamă neașteptată

într-un loc

înstrăinat de cuvinte

tot mai greu învăț să număr

zilele

prietenii

și dacă vor mai fi ierni

vor mai fi gânduri

de la un capăt la altul al lumii

cum vin

cum se duc

odată cu mine

Eli Gîlcescu

De prea multe ori

... și de fiecare dată când se tânguia

încet

ca suflarea unui vânt de vară

uneori

parcă ar avea atâtea de mărturisit

altor inimi

dimprejur

îndiferent cât de mult timp a trecut

de când                                                             

în mijlocul iernii

mă apăra

de  acolo de unde e

n-aș putea spune cât...

poate atât cât trebuia

să trec peste orele de insomnie

mai mult sau mai puțin fatale

sau mai știi...

peste întunericul unui preludiu rămas

foarte mult timp în urmă

Eli Gîlcescu

Cele unsprezece zile de dincolo de vară

A trecut destul de multă vreme până am reușit să încep a povesti toate prin câte am trecut. În decembrie. Pe la mijlocul lui. Când, brusc, m-a lovit o durere îngrozitoare în capul pieptului. Nici să respir și o senzație de sufocare. Iar neputința de a da un telefon, în vreme ce inima se fărâmița în mii de inimi în care mă înecam. Eram singură. Doamne! Câte lucruri despre care nu pot vorbi! Prea multe. Într-un timp ireal de scurt, într-un timp în afara timpului. Uneori și lacrimile nu erau ale mele. Prea multă durere. Și inima grea. Ca plumbul. Mi-am folosit mâinile. Aveam nevoie de ele să-mi descleșteze ghearele. Era poate unica clipă sau ultima. Și de câte ori se făcea zi, toată lumina, câtă rămăsese, într-o ultimă respirație stinsă, mă pregătea pentru asfințit, cu degete surde și oarbe. Nu, nu am strigat după ajutor. Mă luptam cu mine. Și totuși, căutam ceva. Poate o clipă miraculos de lungă sau încă o zi înaintea ei. Sau mai mult decât atât. O carte, un poem, dincolo de apăsări și fragilități, mai aproape de fiecare bătaie mai calmă a pulsului meu, să mă îmbrățișeze strâns... Dar nici ele n-aveau ce să-mi mai spună. Și-au făcut sărbătoare din zilele mele de răbdat.

Eli Gîlcescu

Interstițiu

Măsor clipa dintre noi 

venind de peste tot

și de nicăieri

fiecare noapte

când zorii înșiră

departe

tot mai departe

uneori din senin 

când într-o clipă mă sfârșesc amintiri

puțin a fost de nu m-am sfârșit pe pământ

Eli Gîlcescu