Ce dimineață...
Huruitul și larma asta neîncetată îmi zdruncină nervii.
Poate că va fi ultima zi, ultima noapte pe aici.
N-am încotro.
Nici timpul nu se odihnește.
Nici eu.
Nici eu.
Pot să plec oricând.
Ce mă ține aici?
Să-mi înfrâng pornirea
și să-mi încleștez dinții
pentru a nu le spune pe șleau mai multe.
Nu vreau efecte poetice,
nici cititori, nici public.
Plec fără ele – fără așteptări, iluzii, oameni.
Plec fără ele – fără așteptări, iluzii, oameni.
Am puține lucruri de făcut.
Trec pe inteligență artificială:
și mâncarea.
și somnul canonic.
și poezia.
Eli Gîlcescu
9 oct. 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu