Uitând să ne mai plângă

moare pământul,

cufundat în propriul extaz,
își sapă singur groapa.

sunt multe gropi fără leac,
fără niciun discurs funebru;
în loc să dispară, se înmulțesc,
iar unele cad în indiferență,
 
nimerind într-o groapă comună,
până învață gustul durerii.
 
ploaia apasă,
un murmur ascuns –
 
ca un ecou:
lacrimi și ploi,
nimic altceva

cad peste tot:
peste pământ,
peste nume care nu se mai întorc.

peste drumuri pe care pașii grei,

fără stăpân,
 
nu mai știu
ce mai vine din cer
și ce mai vine din noi

și cât de fragil e mersul

fiecărei zile.
 
Eli Gîlcescu
1 Dec. 2025