Vasile Gogea, ANAMTEME III Din Delta Memoriei

La Gaudeamus, Vianu Mureșan a vorbit despre  aceste cărți nu doar ca despre o operă, 

ci ca despre o probă de viață. A amintit durerea prin care a trecut Vasile Gogea, 

curajul lui din 2008, când a cerut acces la dosarul de urmărire al Securității. 

Și a făcut un portret rar: 

calități „nealterate de nicio conjunctură, nici politică, nici ideologică, nici culturală… 

și un fler sigur pentru valoare și nonvaloare”.
Pentru mine, doar să fiu în preajma autorului – chiar și online – este un câștig imens. 

Să primesc un semn, un cuvânt, o atenție venită dinspre un astfel de om este mai mult decât o bucurie: este un gest de respect, o formă de recunoaștere care rămâne.
Mă bucur să-l știu aproape, între prietenii mei din C. P. A.

Poate greșesc, poate nu — dar ascultându-l pe Vianu, am regăsit ceva din luciditatea și noblețea fratelui meu mai mare. 

Și o asemănare de spirit.

 

Era unic – un om de stejar, născut la 21 martie.

Și-a croit singur drumul, mușcând cu toți dinții din viața pe care o iubea.
Citea enorm, colecționa cărți și manuscrise vechi, respira cultură.
Îl purta pe Mircea Eliade ca pe un totem interior.

Inteligența și rafinamentul lui erau puse în slujba adevărului –
dar adevărul, atunci, rănea. Uneori, ucidea.
Teza lui de doctorat despre religie a stat peste un deceniu în sertare, respinsă obsesiv.
El însă visa, zi de zi, momentul reabilitării.
Când în sfârșit a susținut-o – în fața unei comisii strâmbe și politizate –
a erupt ca un vulcan.
A dăruit din lava acumulată toată dragostea pentru autorii lui,
îndemnându-ne să-i citim, să-i cinstim.
A fost ziua lui de glorie, ziua în care a fost pe deplin ce era:
nimic în minus, nimic în plus –
el însuși, Iuliu Bud, fratele meu mai mare.

Eli Gîlcescu

9 dec. 2025