Cireșe de iunie

Nu, acesta nu e sfârșitul văzut și nevăzut,
chiar dacă simt că lumea se rupe în două
într-un înainte și
într-un după
 
neputință
până la furie pentru tot,
fără început și
viitor
evadat și exilat,
în timp ce viața trece pe lângă
și o las să treacă —
ceea ce e păcat, fiindcă nu e așa de rea.
 
Aștept să se ridice ceața,
să treacă furtuna,
iar timpul să-mi vindece rănile.
și tot ce a trecut prin mine,
chiar și acum când

între două zboruri ratate
am ajuns – inexplicabil –

mai aproape de sine,
cu poftă de cireșe coapte...
de iunie.
 
Eli Gîlcescu
22 dec. 25