martie 22, 2026

Poezia, o criniță de pădure

20 mar. 26
(Un poem dus până la marginea tăcerii)

N
era de neascultat. Doar dăruit
în aceeași lumină de constituire
printre arhive...
 
Într-o liniște care nu era goală –
era plină de așteptare.
 
Nu se grăbea.
 
Iar noi am simțit-o din plin.
Pentru că acolo nu mai era vorba de vârstă.
Nici de voce.
Nici de apariție.
 
Era legătura care nu se rupe.
Cu Ciulinul și H-ul mare.

Cu ceva din ei
înflorind
înainte și după.
 
Eli Gîlcescu
21 mar. 26

martie 16, 2026

Sanctuarul tăcerii


O punte de tăcere,
un sărut în aerul dimineții.

Vioara cântă în surdină,
iar pașii și poveștile
se ating fără cuvinte.
 
Se-ntinde lent,
sfâșiată de tăceri,
izbită lăuntric de gânduri
care atrag alte gânduri, suspiciuni.
 
Fiecare lemn, fiecare floare
ține minte,
iar inimile care se recunosc
zâmbesc în lumina sălbăticită de ploi.
 
Mai puțină milă.
Mai puțini prieteni.
Mai mult timp de tăcut.
 
O bucurie târzie.
 
Eli Gîlcescu
16 Martie 2026

martie 15, 2026

Al treilea zbor ratat

 
suspendat între vis și realitate,
 
între pași mici
fără restricții
și trafic infernal,
 
fără furie,

poate într-un avânt de minune
într-o lume inepuizabilă de surprize,
 
ca visul meu –
o întindere nemărginită,
 
un zbor întrerupt,
altul în prelungire…
 
după un antract
de câteva luni,
un an –
 
până când
nu voi mai avea nevoie
de el.
 
Eli Gîlcescu
 
15 mar. 26

martie 13, 2026

Între două respirații adevărate


Orele bune nu se țin de catedră, ci în picioare, printre elevi.
Și mai ales nu deasupra lor, ci la aceeași înălțime a respirației.
Catedra e un obiect.

Învățarea e un eveniment. 
Mai ales pentru profesorii care încă mai caută
metode vii, care să nu omoare curiozitatea elevilor.

Orele adevărate se țin în mers, cu ochii care caută priviri, nu caiete,
cu tăceri lăsate intenționat,
cu greșeli lăsate să existe ca să se poată naște întrebarea.

Eli Gîlcescu

martie 04, 2026

Palmira

Deșertul suspină,
ruinele se întind în tăcere,

iar Fata Morgană
se mișcă printre miraje,
aproape, dar neatinsă.
 
Lumina ei cade
ca un psalm inversat –

o chemare fără sunet,
un drum 
pe care doar inima îl știe
o dată în viață.

Nisipul a tăcut.
 
Și Fata Morgană.

Eli Gîlcescu
4 mar. 26