Geografii

 

Un loc există. Apoi i se schimbă numele.

O comună apare. Apoi dispare.

Un om se naște într-un loc care, mai târziu, nu mai există.

Pe act rămâne însă numele vechi.

Și fiecare schimbare pare că mai pune un nod 

peste alt nod

și
o întrebare peste altă întrebare:

 
Câte hărți trebuie schimbate până când un om își pierde locul?

Și câte trebuie păstrate pentru ca să-l poată regăsi?
 
Eli Gîlcescu
10 sept. 2o26

Fără nume

Dropia

sub trup 

chinuit
noapte de noapte
fără loc de  ieșire

sub vântul de crivăț
numai pământ.

Eli Gîlcescu
17 aug. 2026

Mariana Popovici: Postați poza din Dropia dacă o aveți. A mea sa pierdut la inundație

Elisabeta Gîlcescu: Vă mulțumesc mult pentru mărturie!

Eu nu am fotografii, dar păstrez actele casei familiei mele; casa a fost donată în 1956.

Încerc să adun, cu multă grijă, nume, locuri și mărturii. Dacă veți dori vreodată, m-aș bucura să văd fotografiile pe care le aveți și să aflu câteva lucruri despre viața familiei dumneavoastră în Dropia.

Vă mulțumesc că ați păstrat aceste amintiri. Uneori, o fotografie poate salva un sat întreg de la uitare.

Născuți în Bărăgan în 51, 53, 54, 55, 56

Sărut mâna! Sunt născut în Dropia (care se numea Dragalina Nouă, în noiembrie 1951, când m-am născut eu). Dacă aveți vreo poză, m-aș bucura mult... Eu am una cu familia mea (Familia Marin Goșoniu) și alta cu vecinii, Familia Gușilă. 

Violeta Harasim (Timișoara): Dar Viișoara, unde m-am născut eu, nu mai există.

E. G.: Vă mulțumesc mult pentru mărturie! Faptul că v-ați născut în Dropia, în noiembrie 1951, și că aveți fotografii cu familia dumneavoastră, familia Marin Goșoniu, și cu vecinii, familia Gușilă, este foarte important pentru mine.
Eu nu am fotografii, dar păstrez actele casei familiei mele; casa a fost donată în 1956.
Lucrez la un proiect despre memoria celor deportați în Bărăgan și încerc să adun, cu multă grijă, nume, locuri și mărturii. Dacă veți dori vreodată, m-aș bucura să văd fotografiile pe care le aveți și să aflu câteva lucruri despre viața familiei dumneavoastră în Dropia.

E. G.: Vă mulțumesc că ați păstrat aceste amintiri. Uneori, o fotografie poate salva un sat întreg de la uitare.
Da… tocmai aceste lucruri încerc să le adun. Locurile care nu mai există, dar care au rămas în viețile oamenilor.
Faptul că spuneți „Viișoara unde m-am născut eu nu mai există” m-a impresionat. Pentru mine, numele acestor locuri trebuie să rămână undeva, împreună cu oamenii care s-au născut și au trăit în Dropia, Viișoara, Salcâmi, Fundata... Dar în locul lor apar Mariana, Violeta, Marin...Vă mulțumesc că mi-ați spus.

5 ani, 6 luni, 12 zile – Dropia

drumul a fost lung.
trenul a oprit în câmp,
„bucurându-se”
că nu au ajuns în Siberia.
 
în câmp,
un ţăruş
marca, printr-un număr,
locul fiecărei familii.
 
poate că acel număr
era noua lor identitate.
 
au luat totul de la început.
şi-au săpat şanţuri,
şi-au construit casă din pământ bătut,
acoperită cu paie şi coceni.
cu mâinile
săpau puţuri pentru apă,
cu mâinile
frământau pământul pentru case,
femeile, copiii, bărbaţii.
 
noaptea
îşi oblojeau rănile sângerânde ale mâinilor,
îşi frecau tălpile
ca să scoată pământul
cuibărit în bătături.
 
fiecare înţepătură de ciulini
lăsa urme adânci.
au muncit pământul străin
şi s-au înfrăţit cu el.
 
după ani buni,
şi-au predat căsuţa,
deposedaţi a doua oară.
au luat cu ei atât de puţin.
pentru că puţin
au adunat.
 
cel mai mult
preţuiau viaţa.

Eli Gîlcescu, Ciulinul (în lucru)

5 ani, 6 luni, 12 zile – Eliberarea

nimeni şi nimic
nu le-a putut vindeca sufletele torturate.
 
nici seninul cerului
căruia li se confesau în tăcere,
nici darnicul pământ
căruia i se spovedeau în zi lumină,
plecând în ultima lor călătorie
către lumea de dincolo,
fără nimic,
tot aşa cum au fost luaţi
şi îngropaţi
în cea mai neagră groapă a existenţei lor,
acoperită de ciulinii Bărăganului.
 
sufletele lor
condamnate pe vecie
să colinde
în fiecare toamnă

de colo până colo,
în căutarea
ciulinului care vindecă,
iartă,
dar nu uită.
 
Eli Gîlcescu, Ciulinul (în lucru)

Pe de rost

Le-am învățat, zi de zi, așa că

mi-e ușor să vorbesc despre marile bucurii

 

fără să cerem nimic mai mult

dintr-un motiv sau altul

ne plăcea totul

fără să punem la îndoială

 

cât de greu încep

unde se termină și cu ce vremuri

cine știe

dacă vor mai fi la fel

 

de aceea le-am învățat pe de rost

și când credeam că am dat de o fundătură

s-a deschis un alt drum

și țineam de visul nostru

fără să ne gândim la altceva

 

 

nu l-am lăsat să alunece

departe de tot ce știam

de tot ce simțeam

 

le-am învățat pe de rost,

în felul nostru,

așa cum ne-am priceput,

fără să uităm

(mai în glumă, mai în serios)

un banal drept recuperator

de aici

o întreagă poveste (să nu-i spun proces)

cu bune și rele

(erori, bețe în roate, o întreagă conspirație)

în văzul lumii

 

și Dropia –

povestea de ieri, tristă, îndoliată

o viață pe apucatelea,

fără ură durere 

o altă durere – o scaldă de lacrimi cu lacrimi,

și primăvara se lasă grea și nimeni nu cântă

 

doar Ei, în cel mai de jos loc –

până se strâmtează grădini

ne sugrumă povești

griji

prea aspru amurg

la nimereală

unul după altul

dintr-o carte fără nume

pe care o știau pe de rost –

ochi de ciclop

 

în cădere

 

sufletul nucului trosnind în întuneric

morțile lor neplagiate

Elisabeta Gîlcescu

Revelații 77 Vremuri reci (în curs de apariție) 

Câtă vreme alt bărăgan

 morții ne întorc pâinea

de parastas –

ceas rău

guri de canal

între muguri vii

clocot

de atâta dispreț

și rușini

de minciuni și hoții

am obosit să tot las

să tot iert

am obosit

Eli Gîlcescu