Există poezii care nu poartă
titlu pentru că nu vor să se impună.
Ele doar vin.
Se așază ușor, la marginea unei aduceri-aminte,
cu pași simpli, ca ai unei femei care a știut întotdeauna
să fie acolo fără să deranjeze.
Aceasta
este poezia simplității.
Nu se scrie ca să rămână, ci pentru că a rămas deja —
într-o voce caldă, într-un gest firesc,
într-un adevăr rostit fără zgomot.
Poezia
simplității nu cere titlu.
Ea se recunoaște dintr-o atingere.
 |
| Simplitate cu Ileana Vulpescu |
Eli Gîlcescu
Ori de câte ori
trebuie să scriu pentru tine, sufletul îmi este inundat de emoția amintirilor dragi, tulburătoare...
Pentru mine ești cea mai dragă și importantă prietenă, cel mai valoros și
prețios dascăl, omul
de la care am învățat meseria adevărată și,
nu în ultimul rând, dascălul care și-a
pus viața în slujba
zecilor de mii de profesori calificați,
care nu puteau obține „o pâine",
fără umilința dată de
statutul de suplinitor, după revoluție...
Un om cu o
valoare deosebită, ai luminat cărările vieții multor generații de copii, care au avut
privilegiul de a se bucura de strălucirea minții tale, de o educație aleasă.
Corectă, demnă, serioasă,
ingenioasă, bună și altruistă, un
profesor de rang înalt, ai dus renumele Școlii Nr. 7 în rândul școlilor de nivel excepțional din București.
Apreciată, iubită
și admirată ai parcurs drumul dascălului
onorabil, atât în Școala Nr. 7, cât
și ca metodist al municipiului București.
Prin tine și prin întreg colectivul de cadre
didactice, în Școala Nr. 7 s-a
aprins unul din focurile revoluției,
căci prin mișcarea noastră și a întregii țări, s-a obținut
statutul de „titular" așteptat
cu încredere de profesori revoluționari și revoluționați.
LA MULȚI ANI, Eli!
Doresc ca sănătatea
să-ți fie maximă, să
ai parte doar de BINE și să-ți așterni, cu talentul tău înnăscut, ideile
în volumele de versuri, ce strălucesc, ele fiind o încununare
a unei vieți și a unei experiențe de iubire pentru oameni, indiferent
de vârstă!
Te iubesc, prietena mea de excepție! Iți păstrez un respect unic și o dragoste mare!
1 Ianuarie 2025
https://cararile.blogspot.com/2024/01/7755.html
:domnișoară frunză verde sunt crucea în care nimeni nu crede sunt tatăl și sunt fiul urii absolute
Ca tot omul
o frunză,
o cruce.
și o să râd cu lacrimi
aici și acum.
păcat că n-o să mă creadă
lumea.
se preface că știe tot.
comedie mută.
o frunză, o cruce. (Eli Gîlcescu)
 |
| Ileana Floarea Vulpescu 21 Mai 1932-11 Mai 2021 |
ca un
copac cu rădăcini răspândite în larg, căruia vrei să-i porți de grijă
trupului, atât
cât să-l acopere, nimic mai mult, ca în fiecare clipă să moară ceva,
ca altceva
să-i ia locul.
Iar eu nu știu
la ce gând să mă opresc mai întâi, la ce amintire... oricare ar fi,
aș simți-o ca
o adiere, un fior, o minune, crezând că Dumnezeu nu a scăpat-o din mâini,
întinerind an
de an arta conversației – un fel de magie, ca o întoarcere la cititori
și nu numai.
S-a stins,
încet-încet, fără să fi băgat cineva de seamă secunda împinsă de întâmplare,
s-a
stins când n-avea încotro, și setea aceea de mister adevăr s-a stins cum
nimic n-a fost
să deschidă
iar inimi gata să plângă, să râdă, să plâng.
(Și eu am
cunoscut-o pe Ileana Vulpescu, o carte in memoriam, în curând)
Eli Gîlcescu
morții ne întorc pâinea
de
parastas –
ceas
rău
guri
de canal
între
muguri vii
clocot
de
atâta dispreț
și rușini
de
minciuni și hoții
am
obosit să tot las
să
tot iert
am
obosit
