Geografii

 

Un loc există. Apoi i se schimbă numele.

O comună apare. Apoi dispare.

Un om se naște într-un loc care, mai târziu, nu mai există.

Pe act rămâne însă numele vechi.

Și fiecare schimbare pare că mai pune un nod 

peste alt nod

și
o întrebare peste altă întrebare:

 
Câte hărți trebuie schimbate până când un om își pierde locul?

Și câte trebuie păstrate pentru ca să-l poată regăsi?
 
Eli Gîlcescu
10 sept. 2o26

Altarul secret

CPA – Elisabeta Gîlcescu – Un triptic

S-au întors acasă într-o zi fără soare,
după exact cinci ani, șase luni și douăsprezece zile
de lut, crivăț și ciulini.
 
Pășeau prin propria curte ca niște strigoi
lăsați să își viziteze mormântul.
 
Nu au strigat. Nu au cerut socoteală celor
care le treceau pragul cu priviri vinovate.
Au venit cu pașii celor care au plecat de aici,
cu numele lor, cu munca lor, cu tăcerile și cu memoria lor.
 
Însă în prima noapte, când s-au apropiat  
de patul cel vechi, s-au aplecat spre pământ.
Acolo, în întunericul de sub saltea,
pe o stinghie ascunsă, au însemnat un nume.
 
Nu un vers, nici o rugăciune...
Acela a fost altarul lor secret.
 
În fiecare seară, când așezau tâmpla pe pernă,
obosiți, simțeau acel nume
tăinuit
sub trupurile lor chinuite…

așteptând

(urmează)
 
Eli Gîlcescu
21 iul. 26

https://deportatiinbaragan.ro/index-localitati/dropia-dragalina-noua/

Printre lăudăroșenii (2)

Am fost cea care a purtat CIULINUL prin ani, prin arhive, prin îndoieli, prin bucurii și descoperiri. 

Am auzit primul foșnet al paginilor lui, cu mult înainte să existe coperta, cotorul sau tiparul.
Am văzut cum un titlu a devenit o prezență.
Cum o pădure a devenit memorie.
Cum un act de dotă din 1938 a continuat să vorbească.
Cum șapte capitole și-au adus fiecare vechimea lor.
Cum o vijelie s-a așezat pe copertă și a lăsat loc unei margini de lumină pentru nume.

Și poate că cel mai frumos lucru este că CIULINUL nu a rămas singur. În jurul lui au apărut și alți însoțitori: Isabela, Sebastian, puieții din grădină, amintirile, toate acele lucruri mici și mari care intră în viață fără să ceară voie.
Acum urmează o etapă nouă.
Luni, tiparul.
Joi, drumul.
Apoi întâlnirea.
Iar eu cred că, atunci când voi deschide primul colet și voi lua în mână primul exemplar, voi recunoaște ceva din fiorul pe care îl simt acum când îi rostesc numele.
Va fi o zi când voi putea spune: „Da, acesta este. Acesta este CIULINUL.”

E. G.

Mă strigă pădurea

Chiar dacă nu am cunoscut-o
aud strigătul ei
 
o carte fără nume
pe care o știu pe de rost –
 
ochi de ciclop
 
așteptând
să-i așeze surâsul pe frunte
cu păsări și flori
 
când tace
tac și eu
 
doar tu o vei auzi din nou
 
Eli Gîlcescu

Mă caută un nume

Toamna are totdeauna ceva nou în ea.
Uneori o revăd în mine, ca un detaliu luminos:
o frunză, un pom auriu, un fir de iarbă –
efect fabulos –
o atmosferă de spirit,
de aluzii simbolice,
fără indicii.
 
Iar cel ce a susținut minuțios, ca un ceasornic –
fără anticipări –
atacul elegant,
frazele de politețe
cu tentă de ritual poetic,
clar, accesibil, relaxat
fără să tragă de timp –
 
Cititorul – cel mai căutat –
cu o voce de aur,
limpede, în lumină,
a rostit prima binecuvântare literară.
Ecourile nu m-au părăsit.
 
Străbătut de o ritmicitate intensă, 
ca un murmur
neobișnuit, nostalgic, niciodată același,
Muza – floare de vișin –
a consimțit
legături vechi, de netrecut,
azi, de relevat,
greu de atins.
 
Într-o altă tonalitate,
asupra dialogului interior,
Anonimul –
iubitor de tăcere și reflecție,
într-un „botez” simbolic al numelui,
când a început să mă citească
cu indulgență,
o respirație adâncă
și un strop de umor salvator
au produs miracolul.
 
Uneori, dimineața,
îi văd, sprijiniți într-un gând,
pe marginea unei tăceri.
Poezia-i urmează tăcută,
ca o umbră.
Încă visează lumina.
 
Îmi lasă Bastonul invizibil aproape –
de sprijin,
de zbor.
 
Eli Gîlcescu
15 nov. 25

https://antoneseiliviu.wordpress.com/2025/11/24/c-p-a-elisabeta-gilcescu-ma-cauta-un-nume/

Se va întoarce iarăși

Ileana Floarea Vulpescu

Azi-noapte am visat-o –
tremura în liniște.

Doar oftatul ei
se făcea cât o lacrimă mare

devotată „duminicii de ieri”
singurul poem duios,
învățat pe de rost
și dincolo de viață

aceleași flori în nume și în inimă
ce bine ne-ar prinde.

Eli Gîlcescu

 

Din „Arhiva Vulpeștilor”, Credit: Angela Robu

Cui să cer daune

deșteptându-mă

într-un timp indefinit

picioarele mi s-au cam muiat

de parcă

în alte lumi

numele meu nu mai are loc

nici pentru semnul crucii

Elisabeta Gîlcescu

 

Fără nume

Eu îţi dau acel sărut

Şi la piept te las o vreme,

Şi te strâng. Nu te-a durut?

Sau afară vântul geme?

Sau poate că ţi s-a părut

Că sărutul face bine,

Doamne, spune-mi,

ce-i cu tine, de ce plângi,

când, de fapt, tu mă alungi

într-o lume fără nume.

Eli Gîlcescu

2012-02-01

PĂGÂNI

Păgâni ne ducem,

Ca păgâni trăirăm,

Şi fără rosturi, fără milă,

Pângărind pământul tot.

Aşa venirăm?

Aşa trăirăm?

Nici sfinţii nu simţiră,

Cum ne înmulţirăm...

Peste tot în lume,

Numai păgâni,

Fără soartă,

Fără nume...