(fragment poetic inspirat dintr-o conversație despre punți, bătrâni și
uitare)
Au
desființat punțile.
Nu le-a durut. Doar i-au uitat
pe bătrâni în tăceri de azil,
iar băncuțele de la porți
au rămas goale – ca niște cruci culcate.
Pe
vremuri, înserarea cobora
pe genunchii femeilor cu broboade,
iar bărbații își răscoleau amintirile
ca pe niște scrisori netrimise.
Acum,
e doar zid.
Și tăcere.
Dar
mai sunt câțiva
care-și aduc aminte
cum se făcea puntea
la o simplă băncuță
Eli
Gîlcescu
