Se afișează postările cu eticheta necunoscut. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta necunoscut. Afișați toate postările

mai 14, 2025

Rău (ne)cunoscut

Oare „chemările” sunt auzite de oricine este chemat?

 

Știu că nu e bine să glumești cu așa ceva

nici să plătești cu viața

fiind vorba întotdeauna de ea

sau întotdeauna purtând păcatele noastre

tocmai atunci când le-a fost luat tot

odată cu plânsul lor

departe de sfânta goliciune a cuvintelor

încă mai cred tot ce credeau ei

zi după zi

același gând și acel sentiment aderent

încă par a fi și nu-s

după

nu mai poate fi nicio durere

la fel de mare ca cea a pierderii lor

nimic-nimic

 

Eli Gîlcescu

13 mai 2025 

martie 11, 2012

Scrisoare către necunoscut - V


De obicei, oamenii mor înainte de a-mi spune povestea vieţii lor. Pe lângă unii, am trecut şi m-au inspirat privindu-i; cu alţii, am stat la taifas şi le-am descoperit calităţi pe cale de dispariţie în ziua de azi; pe alţii, i-am cunoscut o clipă, printr-un simplu gest, dar care şi-a lăsat amprenta asupra întregii lor fiinţe; sunt oamenii de lângă mine, dar care stau mai mult în spatele casei, dăruindu-se, cu toată fiinţa lor, muncii pământului, oameni care-şi văd de rostul lor, arătându-şi cu greu adevărata faţă, dar când am descoperit-o, am rămas surprinsă de frumuseţea şi valoarea ei… Îmi plăcea să-i privesc, să le admir de la distanţă, când treceau prin dreptul casei mele, ţinuta elegantă şi sobră, pălăria cu miros de levănţică, să-i urmăresc multă vreme, până se pierdeau în depărtare… Se opreau din loc în loc, de taină cu câte un cunoscut, că până la urmă, distracţia era tot mai plicticoasă şi câmpul vizual devenea tot mai îngust şi mă mulţumeam cu atât de puţin, iar atenţiile simple au, de această dată, un alt preţ… Sunt gesturi care îi înalţă, care dau strălucire aurului din sufletul lor, ţinut la păstrare, departe de ochii răutăcioşi şi duşmănoşi. Sunt oameni care par fragili, cu teama de a lega o prietenie, dar i-am surprins puternici, cu o înţelepciune izvorâtă din cuvânt şi, mai ales, din faptă. Îmi par altfel, acum. Îi privesc cu alţi ochi şi mă minunez că am trăit atâta, fără să fi aflat această comoară minunată, pe lângă care am trecut grăbită şi care era atât de aproape de mine. În preajma lor, ar păli şi pietrele cele mai scumpe, tot aurul din lume, pentru că strălucirea din sufletul lor este întreţinută zi de zi, iar încrederea în faptele lor este temelia vieţii, har care trebuie împărtăşit tuturor. Să-ţi fie bine, cititorule şi nu uita o altă lecţie de viaţă: trăieşte printre oameni şi descoperă-le virtuţile.
2012-03-11
Eli Gîlcescu

februarie 29, 2012

Scrisoare către necunoscut - II


M-am trezit tare devreme, într-un început de falsă primăvară, când naivii ghiocei s-au lăsat păcăliţi de ea, neştiind pe unde să-şi mai ascundă stropii albi de floare... Ningea în duşmănie, parcă să mă tem de zăpadă, că îmi va lua toată bucuria de ieri, când mă moleşisem sub căldura soarelui şi-l binecuvântam, că mă vedeam în zbor, spre casă... Îmi ţineam inima în palmă, s-o ningă, s-o îmbrace în zăpadă... Stăteam înfrigurată, adunându-mi ultimele puteri de supravieţuire, aşteptând să vină cineva, cu inima caldă, să-mi încălzească sufletul... Şi atunci, mă rugam de fiecare, îi imploram să-mi dea un strop din soare sau din inima lor..., dar în zadar. După îndelungi aşteptări, cineva a ieşit din zăpadă şi s-a oferit să-mi dea căldură, în schimbul iubirii mele. Mi-am lăsat toate rosturile şi gândurile, o noapte, afară, să îngheţe, să nu se mai răzvrătească, să se potolească, că se şi vedeau înstrăinate... Am închis uşa cu cheia... Ştiam că vor protesta, vor face gălăgie, vor trezi vecinii, dar nu m-au înduplecat să le primesc în casă. Am vrut să îngheţe, să le fac cuburi de gheaţă, să le strivesc, să dispară... Ca să supravieţuiesc, trebuie să nu renunţ să iubesc, să nu-mi pierd visul, speranţa, să rămân întreagă la minte... Iar inima mea, sfărâmată, era tot mai tristă... Şi oare mai era iubire fără ea, că acolo era izvorul... Doamne, ce coşmar...
Mereu trebuie să lupt. Luptă şi tu...
Şi să îţi fie bine.