De obicei, oamenii mor înainte de a-mi spune povestea vieţii lor. Pe lângă unii, am trecut şi m-au inspirat privindu-i; cu alţii, am stat la taifas şi le-am descoperit calităţi pe cale de dispariţie în ziua de azi; pe alţii, i-am cunoscut o clipă, printr-un simplu gest, dar care şi-a lăsat amprenta asupra întregii lor fiinţe; sunt oamenii de lângă mine, dar care stau mai mult în spatele casei, dăruindu-se, cu toată fiinţa lor, muncii pământului, oameni care-şi văd de rostul lor, arătându-şi cu greu adevărata faţă, dar când am descoperit-o, am rămas surprinsă de frumuseţea şi valoarea ei… Îmi plăcea să-i privesc, să le admir de la distanţă, când treceau prin dreptul casei mele, ţinuta elegantă şi sobră, pălăria cu miros de levănţică, să-i urmăresc multă vreme, până se pierdeau în depărtare… Se opreau din loc în loc, de taină cu câte un cunoscut, că până la urmă, distracţia era tot mai plicticoasă şi câmpul vizual devenea tot mai îngust şi mă mulţumeam cu atât de puţin, iar atenţiile simple au, de această dată, un alt preţ… Sunt gesturi care îi înalţă, care dau strălucire aurului din sufletul lor, ţinut la păstrare, departe de ochii răutăcioşi şi duşmănoşi. Sunt oameni care par fragili, cu teama de a lega o prietenie, dar i-am surprins puternici, cu o înţelepciune izvorâtă din cuvânt şi, mai ales, din faptă. Îmi par altfel, acum. Îi privesc cu alţi ochi şi mă minunez că am trăit atâta, fără să fi aflat această comoară minunată, pe lângă care am trecut grăbită şi care era atât de aproape de mine. În preajma lor, ar păli şi pietrele cele mai scumpe, tot aurul din lume, pentru că strălucirea din sufletul lor este întreţinută zi de zi, iar încrederea în faptele lor este temelia vieţii, har care trebuie împărtăşit tuturor. Să-ţi fie bine, cititorule şi nu uita o altă lecţie de viaţă: trăieşte printre oameni şi descoperă-le virtuţile.
2012-03-11
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu