Adorm, în zori, cu roua unei flori,
Acolo, unde vraja să m-ajungă
Şi unde sunt răspunsuri la-ntrebări,
Şi noaptea e din ce în ce mai lungă.
Când slobozi, printre ierburi moi,
Netemători de mărăcinii urii,
Ne vom iubi, chiar de-or cădea ploi
Şi ne-om sorbi, cu patos, mireasma gurii
În zori, ascult cum seva freamătă-n spic,
Cea mai sublimă trudă dintre toate,
Miracol sfânt ce-mi toarnă, pic cu pic,
Mierea iubirii, măsurată în carate
Adesea, în câmpiile iubirii din gând,
Nedumerit, mă plec peste izvoare,
Nedumerit, mă plec peste izvoare,
Să le opresc pentru o clipă, să le strâng,
Să le încălzesc în roza inimii, ce-nfloare
O, sufletu-mi trist mă-ntreabă mereu,
Când adevărul iese la lumină
Şi gându-mi amprentat, ce-atârnă greu,
Va regăsi aceeaşi noapte, dar divină
2012-03-14
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu