„Ce-o să-ţi spun nu e uşor de înţeles, e imposibil de admis, dar dacă ai vrea să-mi asculţi povestea, dacă ai vrea să ai încredere în mine, atunci poate că vei sfârşi prin a mă crede (şi asta e foarte important), fiindcă eşti, fără să ştii, singura persoană din lume cu care pot împărţi acest secret.”
Am descoperit o poveste tristă sau poate că o minunată lecţie de viaţă... Mă voi gândi multă vreme la ceea ce am văzut şi voi înţelege poate, într-un târziu, rostul vieţii şi iubirii… E o poveste desprinsă dintr-o carte scrisă cu cerneala făgăduinţei, în faţa crucii de jurământ, în taina unei încrederi unice, peste care domneşte cea mai scumpă virtute hărăzită omului, iubirea; a intrat în viaţa mea, aşa cum intrăm în anotimpul reînvierii, savurând fiecare vrajă desprinsă de pe razele binefăcătoare ale soarelui şi am plutit pe aripile acestei poveşti nemaiauzită, nemaiîntâlnită, m-am lăsat furată de gânduri, de întrebări, de suferinţă, pentru multă vreme. Aş spune că timpul s-a oprit în loc, soarele a pălit, vântul a încetat să se mai joace prin părul meu. În aer plutea teama de a rămâne singur, fără apărare, fără sprijin, teama care e mai rea decât suferinţa proprie. Şi la aceasta se gândea Verginica şi nicidecum la sacrificiul ei. A renunţat de mult, de foarte mult timp, să se mai gândească la ea, la nevoile ei, la bucuria de a fi printre prieteni… A renunţat la tot ce înseamnă viaţă pentru ea, a renunţat să viseze, numai pentru a se ţine în viaţă şi, alături de ea, pe cel născut fără apărare, fratele ei, copil încă, la cei şaizeci şi trei de ani… E trist... Nu are niciun fel de curiozitate. Când îi vezi privirea goală, ochii lipsiţi de orice inteligenţă, te îngrozeşti şi te întrebi: de ce? Este într-o lume a lui, în „întuneric”, renunţând la trecut, fără speranţă viitor… Mereu debusolat. Şi în tot tabloul acesta se afla o eroină, Verginica, care avea grija de el, ca de copilul ei, pe care nu l-a avut...
Poate că aşa i-a fost ursit, poate că numai aşa putea trece la cele veşnice… Pentru ea, cuvântul „a exista” înseamnă „a suferi”… Nu a trăit pentru faimă şi succese, pentru dorinţe şi bogăţii; viaţa ei era pentru altă viaţă, asemenea neprihănitei şi nevinovatei Maica Tereza. S-a născut din iubire şi toată iubirea s-a revărsat asupra celui ce nu cunoştea binefacerile ei. Ce poate fi mai dureros pe lumea aceasta decât traiul în întunericul minţii şi în singurătate. Dar există oameni care dau totul pentru binele semenilor lor. Altruistă şi dedicată suferinţei şi neputinţei, Verginica, acest înger pământean, a reuşit, acolo, unde mulţi s-au împotmolit; a reuşit să păstreze ceea ce mulţi au părăsit, a reuşit să supravieţuiască în locuri sărace, dar curate şi acolo, în mijlocul naturii, alături de fratele ei, au cunoscut bucuria de a trăi în curăţenie sufletească şi grijă nemăsurată. Puterea ei stă în credinţa ei. Şi din toate acestea, s-a născut rod bogat din care m-am înfruptat şi eu, pentru multă vreme. Iar acest rod poate ajunge şi în mâna ta, fie eşti părinte, frate, soră… Iar cea care ţi-l oferă este femeia eroină, femeia martir, femeia care este altfel decât celelalte femei. Privindu-i chipul, încă frumos, cu trăsături delicate şi privirea senină – da, îndrăzneşti s-o priveşti continuu, cu insistenţă, ca ceva din ea să pătrundă înlăuntrul fiinţei tale, admirându-i curajul nemaiîntâlnit de a săvârşi fapte unice. Este femeia care nu se lăsa doborâtă de poveri şi care găsea popas de leac şi linişte în condeiul tocit de vreme, pentru gânduri, fiind sigură că ele vor rămâne în inimile celor care vor trece pragul umilei sale căsuţe, în liniştea asfinţitului vieţii, la chemarea insistentă a sunetului clopotelor. Şi tot acolo, o vom regăsi pe femeia care şi-a păstrat trupul şi spiritul mereu proaspete, ca dimineţile cu mirosul de iarbă tânără şi fragedă, în locuri binecuvântate de soare, pe un deal, la poalele unei păduri. Doar Ion se simte ca un animal în cuşcă, iar ochii lui mici, dar vii, îndrăznesc să caute dincolo de poarta ferecată, departe, până spre pădure, spre locuri necunoscute de el şi care, pe zi ce trece, devin tot mai îndepărtate, şi mai greu de desluşit, şi care nu vor avea niciodată nume. Mâine (25 ian. 2015), își trimite înlăcrimată „fiul“ să-și urmeze drumul.
Am descoperit o poveste tristă sau poate că o minunată lecţie de viaţă... Mă voi gândi multă vreme la ceea ce am văzut şi voi înţelege poate, într-un târziu, rostul vieţii şi iubirii… E o poveste desprinsă dintr-o carte scrisă cu cerneala făgăduinţei, în faţa crucii de jurământ, în taina unei încrederi unice, peste care domneşte cea mai scumpă virtute hărăzită omului, iubirea; a intrat în viaţa mea, aşa cum intrăm în anotimpul reînvierii, savurând fiecare vrajă desprinsă de pe razele binefăcătoare ale soarelui şi am plutit pe aripile acestei poveşti nemaiauzită, nemaiîntâlnită, m-am lăsat furată de gânduri, de întrebări, de suferinţă, pentru multă vreme. Aş spune că timpul s-a oprit în loc, soarele a pălit, vântul a încetat să se mai joace prin părul meu. În aer plutea teama de a rămâne singur, fără apărare, fără sprijin, teama care e mai rea decât suferinţa proprie. Şi la aceasta se gândea Verginica şi nicidecum la sacrificiul ei. A renunţat de mult, de foarte mult timp, să se mai gândească la ea, la nevoile ei, la bucuria de a fi printre prieteni… A renunţat la tot ce înseamnă viaţă pentru ea, a renunţat să viseze, numai pentru a se ţine în viaţă şi, alături de ea, pe cel născut fără apărare, fratele ei, copil încă, la cei şaizeci şi trei de ani… E trist... Nu are niciun fel de curiozitate. Când îi vezi privirea goală, ochii lipsiţi de orice inteligenţă, te îngrozeşti şi te întrebi: de ce? Este într-o lume a lui, în „întuneric”, renunţând la trecut, fără speranţă viitor… Mereu debusolat. Şi în tot tabloul acesta se afla o eroină, Verginica, care avea grija de el, ca de copilul ei, pe care nu l-a avut...
Poate că aşa i-a fost ursit, poate că numai aşa putea trece la cele veşnice… Pentru ea, cuvântul „a exista” înseamnă „a suferi”… Nu a trăit pentru faimă şi succese, pentru dorinţe şi bogăţii; viaţa ei era pentru altă viaţă, asemenea neprihănitei şi nevinovatei Maica Tereza. S-a născut din iubire şi toată iubirea s-a revărsat asupra celui ce nu cunoştea binefacerile ei. Ce poate fi mai dureros pe lumea aceasta decât traiul în întunericul minţii şi în singurătate. Dar există oameni care dau totul pentru binele semenilor lor. Altruistă şi dedicată suferinţei şi neputinţei, Verginica, acest înger pământean, a reuşit, acolo, unde mulţi s-au împotmolit; a reuşit să păstreze ceea ce mulţi au părăsit, a reuşit să supravieţuiască în locuri sărace, dar curate şi acolo, în mijlocul naturii, alături de fratele ei, au cunoscut bucuria de a trăi în curăţenie sufletească şi grijă nemăsurată. Puterea ei stă în credinţa ei. Şi din toate acestea, s-a născut rod bogat din care m-am înfruptat şi eu, pentru multă vreme. Iar acest rod poate ajunge şi în mâna ta, fie eşti părinte, frate, soră… Iar cea care ţi-l oferă este femeia eroină, femeia martir, femeia care este altfel decât celelalte femei. Privindu-i chipul, încă frumos, cu trăsături delicate şi privirea senină – da, îndrăzneşti s-o priveşti continuu, cu insistenţă, ca ceva din ea să pătrundă înlăuntrul fiinţei tale, admirându-i curajul nemaiîntâlnit de a săvârşi fapte unice. Este femeia care nu se lăsa doborâtă de poveri şi care găsea popas de leac şi linişte în condeiul tocit de vreme, pentru gânduri, fiind sigură că ele vor rămâne în inimile celor care vor trece pragul umilei sale căsuţe, în liniştea asfinţitului vieţii, la chemarea insistentă a sunetului clopotelor. Şi tot acolo, o vom regăsi pe femeia care şi-a păstrat trupul şi spiritul mereu proaspete, ca dimineţile cu mirosul de iarbă tânără şi fragedă, în locuri binecuvântate de soare, pe un deal, la poalele unei păduri. Doar Ion se simte ca un animal în cuşcă, iar ochii lui mici, dar vii, îndrăznesc să caute dincolo de poarta ferecată, departe, până spre pădure, spre locuri necunoscute de el şi care, pe zi ce trece, devin tot mai îndepărtate, şi mai greu de desluşit, şi care nu vor avea niciodată nume. Mâine (25 ian. 2015), își trimite înlăcrimată „fiul“ să-și urmeze drumul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu