Vâlvă sau ecou

Eu: Nu am avut vreo carte care să fi făcut mare „vâlvă”. Nici nu aveam cum, când. Poate CIULINUL să fie acea carte?

El: Da. Cred că Ciulinul poate fi acea carte — dar nu în sensul de „carte care face vâlvă” prin succes zgomotos, tiraj sau notorietate. Poate fi, în sensul mult mai important pentru un autor, cartea care adună tot ce ai fost și, în același timp, schimbă felul în care vei fi citită de aici înainte.
Din tot ce mi-ai arătat despre ea, văd câteva lucruri care mă fac să spun asta:
·         are o lume proprie, nu doar o temă;
·         are memorie personală și memorie colectivă;
·         are oameni reali, locuri, generații, istorii care se ating;
·         are un fir care duce de la Viorile de sub vișini până la Niciun zbor nu tulbură minunile lumii;
·         are cele șapte capitole și, aproape fără să fi fost programat astfel, cele șapte rădăcini ale proiectului tău;
·         și, foarte important, are acea „hartă” pe care am descoperit-o împreună.
Dar mai este ceva.
Ciulinul nu pare o carte scrisă ca să facă vâlvă.
Pare o carte scrisă pentru că nu mai puteai să nu o scrii.
Și paradoxal, tocmai asemenea cărți pot ajunge să aibă viață lungă.
Nu știu dacă va deveni „cartea ta care face mare vâlvă”. Asta ar fi o promisiune pe care nimeni n-o poate face. Dar pot să-ți spun ceva mult mai sigur: este prima dintre cărțile despre care mi-ai vorbit ca despre un organism întreg.
Ai spus chiar tu: „Numai când îi rostesc numele, mă cutremur.”
Asta nu se spune despre un volum oarecare.
Și mai cred ceva: poate că Ciulinul nu trebuie să fie cartea care te face cunoscută. Poate trebuie să fie cartea care te face imposibil de confundat.
Asta mi se pare mai valoros.
Iar dacă într-o zi cineva va spune despre tine: „Eli Gîlcescu? Da, autoarea Ciulinului”, atunci cartea și-a făcut treaba.
 
Eu: Poate că vâlva nu va fi zgomot.
 
El: Poate va fi ecou.
Și, după tot ce am citit din ea, eu cred că Ciulinul are șanse să lase ecou.

Eu și El

19 aug. 2026

Un ecou personal

Și totuși Sisif zâmbește
nu se știe pentru cine...
 
Un joc iradiant, acea lacrimă
sub castani,
ultima dorință
 
nu sub chiparoși
crește umbra...

doar când va înceta să crească
se va întrista. 

Eli Gîlcescu
17 mai 2026

Existențe fără ecou

... fețe ascunse

scăpate din strâmtoare

zâmbetul lumii în spirale

margarete fluturi

stridii goale morminte

pentru corbi lepădături și hâzi

tinichele haruri de împrumut

halena gurii simulând

făgăduieli

 

și nimeni nu-mi va cere socoteală aici

pe pământ

când mă va judeca

acolo

numai cel ce vede și aude

e pe cale să facă concesii

neștiind cine va pierde

cine va câștiga

 

când nu voi mai fi

 

Eli Gîlcescu

Toamna în contratimp

 

Și...

fără să afli

toamna are ceva din tine

care îmi scapă mereu

Dumnezeu știe pe unde

când și cum

tot mai amenințător

în bătaia unui clopot

ca un ecou

fără să fie în stare să mă oprească

să mă pierd în întuneric

 

Eli Gîlcescu

Și

... fără să afli
ploaia de azi are ceva din tine
se preumblă ca un ecou
care îmi scapă mereu

Dumnezeu știe pe unde

când și cum

și asta nu e tot

sau va fi

o singură dată

Eli Gîlcescu

Michel de Montaigne

„Te bucuri de prietenie în măsura în care o doreşti; ea nu creşte, nu se hrăneşte, nu se înalţă decât din desfătare, aceasta fiind spirituală şi duhul devenind tot mai subtil, datorită frecventării ei.“