Ultima ninsoare

... într-o zi pe care o am în minte
o zi mai altfel
mă înfrigurează
ultima ninsoare
uneori 
neștiind ce se întâmplă pe-aici
de se veselesc toți

Eli Gîlcescu

Să nu-mi ceri să uit

... pământul neîmpăcat

brațe de arșiți de ploi 

porți în altare

îngenunchind

lumini care plâng

care dor

poate mâine în zori 

mai înalt mai aprins

în lacrimile iernii

vreodată 

mă vei auzi

să nu spui nimic

nimănui

doar să zâmbești ca unui copil

Eli Gîlcescu

Mă caută o iarnă

Adesea

într-o doară

topindu-se albastru

mă ard

întoarse vremuri 

furtuni și beznă

iar

miros de brad

în vetre

alt vis

o tresărire

întinderi fără margini

aceeași stea mă strigă

în zbor de neputință

mă caută o iarnă

e timpul... 
o aștept

Eli Gîlcescu

Dincolo

Așteptându-te

am închis ochii

rătăcind chipul tău pe un lujer de sulfină

Eli Gîlcescu

Un alt anotimp

Mă știe văzduhul 

e tot ce mai pot să îndur

alt sfârșit de gerar 

lovind cu-ndoieli alte lumi 

când dintr-o dată în prag nesupus

clipa neclipă și-al zilei sfârșit

sărac de lumini

e ceasul tăcut 

când liniștea doare și doare 

un gând 

ca o povară

singuratic amurg 

rătăcit între noi

când totul un strigăt

când totul 

nimic

Eli Gîlcescu

În locul (de) unde nimeni nu vine

„Blestemată roată a lumii! 

De ce trebuie să se rotească mereu?“

Te chem mereu

dincolo de tristeți
necontenite pierderi, fără sens,

nopți
numărând clipe

nedeprinse cu zbuciumul ploii,
nesupus,

moment de cumpănă,
pentru prima dată,

neîndurător, 

azi
stau și scriu într-o mâzgăleală,
și s-ar putea să țină așa

ani de-a rândul
s-ar putea

să amuțească glasuri,

pietre risipite

să mă trezească

în zori, să întind așternut la soare,
să scapăr chibrit în miriști,

să bătătoresc urme,
să prind Duminici la icoană...

o floare să pot ține când izbește

pământ și morminte
într-o primăvară din care nu pot ieși,

nu pot rămâne

Eli Gîlcescu

(Jack London, citat)

Cântecul iernii

... ar fi vrut să fie

o culme

mereu

mai aproape de pădurea lui

(chiar dacă s-ar putea să nu-i mai aparțină)

 

să poată uita ce îi încătușase

dincolo de zare

foșnetul somnoros

țărâna pietrificată

 

iar eu am obosit de zborul lui

și nu știu de ce

nu mă mai satur așteptând

 

Eli Gîlcescu