sâmbătă, 25 februarie 2012

Gânduri


„Ca să-ţi fie drag să trăieşti, trebuie să iubeşti oamenii. Să-i iubeşti. Măcar câţiva într-o viaţă. Mila nu înseamnă drag de viaţă. E-o coardă a cărei vibraţie te face să navighezi prin viaţă, punându-te-n locul semenului pe care-l judeci. Îl judeci, încerci să-l înţelegi, îi ierţi multe. Asta nu înseamnă că-l şi iubeşti. Poţi fi dispus chiar să-ţi dai viaţa pentru un semen al tău, fără să-l iubeşti. Ai da-o chiar cu voluptatea de a scăpa de ea. De-a trece pe-un tărâm al unei sperate neştiinţe totale, a unei linişti netulburate.”
Aşa începe povestea Viaţă, viaţă, legată cu aţă de Ileana Vulpescu. O poveste cu o mie de întrebări despre viaţă şi tot atâtea răspunsuri. O poveste pe drumuri aproape cunoscute, doar astăzi, desluşind deosebirea dintre închipuire şi realitate, despre revolta omului frustrat de o plăcere, într-o viaţă cu gust de leşin... O carte minunată, ultima spovedanie, înainte de a ajunge la cântarul care nu înşală. E dumnezeiască.

Eli Gîlcescu

Un comentariu:

  1. „Momentul când îţi dai seama că n-ai avut pe cine să iubeşti într-o viaţă înseamnă începutul agoniei sufletului, agonie ce se reflectă mai întâi într-un cenuşiu amorf al ochilor – ei îmbătrânesc primii – într-un rictus al gurii, pe care-ţi trebuie mult exerciţiu în oglindă pentru a învăţa să-l ascunzi.”
    Viaţă, viaţă, legată cu aţă – Ileana Vulpescu

    RăspundețiȘtergere