Dor de mamă

Mă strigă-n şoaptă mama,

Îmbălsămată-n rouă,

Pierdută printre frunze,

Mă ninge şi mă plouă...

Iar eu mă pierd în vreme;

Spre ea, gândul mă mână,

Ducându-i ghiocei

Şi-acolo să rămână.

Sunt strop din plânsul nopţii,

Din lacrima iubirii,

De-acolo, răsărit-am,

Poate-mpotriva firii.

Azi, lacrima de mamă

Îmi cade pe-al meu mers;

E sfânta mea icoană

Ce o înalţ prin vers.

Mi-a pus o lumânare,

Atât, când a plecat;

De-atuncea, arde tristă,

De dor neîmpăcat.

Că a plecat în grabă

Şi n-am putut să-i spun,

Să-mi lase, la icoană,

Acelaşi suflet bun.

2012-02-04