Drumul spre casă de Rose Tremain
„Cum putem trăi fără vieţile noastre?“ (Fructele mâniei de Steinbeck) Şi un drum spre casă, după un drum spre o altă viaţă, un alt destin, undeva în Ţara Făgăduinţei. El, om tânăr şi puternic, fără speranţe în ţara lui, se hotărăşte să plece în căutarea destinului pierdut, pe care îl căştigă după multe încercări şi peripeţii, într-un oraş multicultural, zgomotos şi fremătător, reuşind să iasă din năuceala plină de remuşcări, iar lumina, ce avea să se reverse asupra lui, era însăşi esenţa vieţii, primită de la o biata făptură fragilă şi plină de bunătate, care „a pornit într-o aventură nebunească în ţara lui ca să servească masa în restaurantul lui, să se uite prin fotografiile de pe pereţii galbeni, în timp ce aştepta să-i sosească mâncarea“. Şi ea a făcut ca visul ei, visul lui, să prindă contur. Marea lui Idee... Şi ar fi trebuit să plutească de fericire, dar era trist, pentru că în ţara lui, unde dorea să se întoarcă, nu exista nimic şi nimeni nu mai avea încredere în el. Porneşte o altă luptă, pentru a-i atrage pe toţi de partea lui şi reuşeşte într-un oraş mic să stăpânească totul în bucătăria lui, iar peste trecutul lui, încearcă să aşeze un întuneric ca un giulgiu. „Doar oamenii şi locurile de sub acest întuneric aveau o vibraţie încăpăţânată. Îl tot strigau. Erau înveşmântaţi în culori luminoase. Pe ei, anotimpurile îşi aruncau încă lumina lor schimbătoare“.
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu