duminică, 26 februarie 2012

Scrisoare către un necunoscut

Citesc că numai morţii şi nătângii nu sunt trişti. Cei din urmă, niciodată. Afară e trist totul, și cerul se lasă vânăt, întunecat şi ostil. Mă doare și plâng. De gânduri de prea departe, uitând cu totul de noi, de casele ofilite și lâncede, de oamenii care au devenit la fel de hoți ca și hoții. Mă doare și plâng. Cum am ajuns așa și cum s-au întâmplat toate, de ce în gândurile mele sunt tot mai departe. Mă doare și plâng. Plâng pentru că de aici înainte nu voi mai fi la fel. Iartă-mă, nu mai sunt cea de ieri, alaltăieri. Am tot sperat că fiecare dintre noi nu e decât un om în drum spre ceva frumos. M-am înșelat. Omul din om nu mai există. 
Mă doare și plâng.  

Eli Gîlcescu
2012-02-26, Toronto

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu