decembrie 28, 2023

Un Crăciun de râs, de plâns


Departe de casa 

de zarva de dinainte și după,

an de an,

fără să țin minte

un gol tot gol rămâne

nenorocului din darul ciclopilor,

de câte ori oasele mele strigă

o durere ca de trăsnet și fulger,  

din ce parte sfârșitul mai ușor

în noaptea de aur

ca într-un poem fără cuvinte


Eli Gîlcescu

Burlington, 25-26-27 Dec.23


decembrie 10, 2023

Pădurea uitată


... și strigătul ei de primejdie

de la pământ până la cer

de la cer până la pământ

ca un neastâmpăr

de demult

așteaptă 


ce nu s-a întâmplat

să se întâmple 

ziua și noaptea


cu păsări și flori


când tace

tac și eu


doar tu o vei auzi din nou

 

Eli Gîlcescu

Burlington, 10.12.23


decembrie 05, 2023

Și noaptea...

ca o teamă

printre tăceri absurde

nu seamănă cu noi

greu suspină

pentru o clipă

saltă din nimic

ca un descânt din cel

în cel...

de dragoste să fie

de câte ori

de câte...

sub zăpezi

iernând

 

Eli Gîlcescu



decembrie 02, 2023

Când toamna visează

... în plină lună a castorului

cu totul în voia ei,

ca și cum ar închide ochii

și i-ar deschide peste... 50 de ani,

buimăcită de zâmbetul tău matinal,

de amiază,

priviri, nicidecum plictisite,

cu care învăluiai atât de cald,

fără stângăcii,

alt timp

potrivit

unei alte iubiri de du-te-vino


Eli Gîlcescu


De ochii lumii

… niște ulii mereu la pândă

au furat cutia milei

nimeni nu s-a întrebat de ce

te-au îmbrăcat frumos

mulți

nu te cunoșteau

nici Dumnezeu

nu mai văzuse atâta lume

să tragă de ea

până nu mai e


Eli Gîlcescu