Mihaela, amintirea mea

În preajma sărbătorilor suntem nostalgici şi blânzi. Gândurile dau năvală şi sunt atât de multe, că nu le poţi rândui, în aşa fel, ca fiecăruia să-i acorzi un zâmbet, o urare. Şi vremurile sunt altele.

„Sarut mâna! Ce mai faceţi, domana mea dragă, învăţătoare? Nici nu ştiţi ce plăcere îmi  face, să vorbesc cu dumneavoastră. Îmi pare nespus de rău, că nu am reuşit să ajung în Parcul Herăstrău, atunci... Mi-ar fi făcut plăcere să vă revăd, după atâta timp…”

Şi cum nimic nu este întâmplător, nici acest mesaj nu face excepţie. El se leagă de un dar minunat primit de la un alt drag discipol, şi mă gândesc la legăturile văzute şi nevăzute, care există între oameni şi care ne împing să acţionăm. Nu trebuie decât să te gândeşti la ei, o clipă, şi îţi ies în întâmpinare, cu cele mai minunate daruri.

Aşa a început dialogul nostru, fără catalog, fără note, doar cu emoţia regăsirii, după mulţi, mulţi ani. Şi bucuria mea este imensă, nesfârşită, pentru că am trecut prin viaţă, lăsând semn, din loc în loc, spre a fi găsite uşor şi a-i îndruma pe nostalgici la rădăcini. Chiar dacă a trecut vreme, ne lăsăm prinși de vraja povestirilor, reînnodăm legăturile, ne redescoperim şi realizăm că temeliile au fost trainice, că anii au trecut frumos pe lângă fiecare, că darurile sunt minunate, şi pentru fiecare, chiar dacă s-au lăsat aşteptate, ele au sosit sub bradul ce ţine loc de cald şi de bine. Şi sărbătorile sunt ca în vremurile copilăriei, cu colinde şi multă zăpadă. Pentru că noi am renăscut, atunci, în acea iarnă, o iarnă în care am reînviat bucuria de a transmite şi a dărui fiecăruia un colind de Crăciun. A fost primul Crăciun în care colindul a răsunat până departe, iar glasurile l-au înălţat şi l-au repus în drepturile lui fireşti.

Eli Gîlcescu

DOR

Şi dacă flacăra din sfeşnic

Îmi luminează drumul nou,

Cuvântul  tău, atât de tainic,

Colindă-n dulcele ecou...

Şi dacă-n mine-ai strecurat,

Un dor ce prinde rădăcini,

Cu elixiru-ţi tineresc,

Mă-ndepărtezi de mărăcini,

Scrutând imensul infinit,

Prin ochii mei întrezăresc

Acele doruri ce se-nchină

Făpturii mele, în surdină,

Îmi spun apoi că sunt aleasa,

Crăiasă peste doruri sfinte,

Izvorul cântecului veşnic

Şi dragostea de prin cuvinte…

Mă-nchin în astă sfântă noapte,

Când dor pe dor întinereşte,

Şi chiar de apa ne desparte,

Botezul ei ne spovedeşte

Cu mir din dulcile miresme…

Mă las, în voie, dezmierdată

De dorul din cuvinte sacre

Şi din povestea adevărată.

COLIND RATACIT

Colindul ce-l cătam departe

era aici, din vremi străvechi,

era acasă...

 2011-12-27

COLINDUL PAGAN

Când mama își pune copilul la sân,

Ingerii-i cântă colindul străbun.

Cand mama isi lasa pruncul orfan

Colindul devine fals si profan.

Cand mama ii citeste de paradis,

Colindul cel sfant coboara in vis,

Cand mama il lasa, strain, pe la porti,

Colindul pagan il rupe de toti.

Cand mama isi mangaie pruncul iubit,

Ingerii-i canta colindul vrajit.

Cand mama-si alunga copilul de-acas,

Colindul pagan e tot ce-a ramas.

Cand mama a ajuns sa se-nalte la cer.

Toti ingerii colinda Leru-i ler.

O poarta pe pajisti de flori, si ca-n vis,

Refrenul vrajit tot ei l-au deschis.

Colindul cantat nu este pagan,

Este unul sfant si eu il ingan.

DARURI DE CRACIUN

Poarta deschisa de un minunat discipol si casa toata pregatita anume pentru marea sarbatoare, ca sa poata patrunde usor, sa guste, din frumusetea tinereasca si copilareasca, si cea care a insemnat lectie si model de urmat. Pentru ca acolo, exista miscare intr-un spatiu unic, pur romanesc si ceva ce o lega de amintiri, o captiva cu povestile adevarate, cu lectiile de viata, cu ghiozdanul de gradinita, plin cu jocuri si cantece, cu bradul impodobit, mult mai devreme decat era in vremurile copilariei ei. A fost mama si bunica pentru trei zile, caci nu puteau porni pe drumul colindelor si nici in bucataria traditionala, fara s-o aiba ca deschizatoare de traditii si bucurii, de aprindere a candelei, caci, pana la urma, era nevoie si de o declansare a luminii, de catre omul matur, poate ca si intelept. Si tot lui i s-a oferit sansa de a fi iar copil, dar un copil rasplatit din plin cu atentii si cu jucariile de care a dus lipsa in vremurile ei. Si ce bucurie pe fiinta cea blanda, dar nedumerita de atata rasfat, minunandu-se de bunastarea din casa, de lectiile ei, care au prins rod bogat, pentru darul cel mai frumos, minunea minunilor, Brody. Si lumina din suflet a inceput sa se reverse in toata incaperea, reflexia ei sa prinda contur, sa apara alte ganduri, fara de care nu exista sarbatoare: gandul la mama si gandul la tata, gandul la cozonacul de acasa. Si ca dorul sa treaca usor, am incropit ceva romanesc, cu mirosul specific, si pentru o vreme, ne-am simtit acasa, atingand, in gand, mainile harnice ale mamei, sarutandu-le si rostind printre lacrimi: Multumesc, mama! Iar ea, invatatoarea de ieri, coplesita de prea multa iubire, obosita de drumul lung al vremii, dar fericita pentru darul neasteptat, nu putea decat sa sopteasca, stapanindu-si emotiile: Multumesc, Rodica! Darul tau se vrea pastrat, pentru vecie, in locul cel mai de pret, inima mea.