În preajma sărbătorilor suntem nostalgici şi blânzi. Gândurile dau năvală şi sunt atât de multe, că nu le poţi rândui, în aşa fel, ca fiecăruia să-i acorzi un zâmbet, o urare. Şi vremurile sunt altele.
„Sarut mâna! Ce mai faceţi, domana mea dragă, învăţătoare? Nici nu ştiţi ce plăcere îmi face, să vorbesc cu dumneavoastră. Îmi pare nespus de rău, că nu am reuşit să ajung în Parcul Herăstrău, atunci... Mi-ar fi făcut plăcere să vă revăd, după atâta timp…”
Şi cum nimic nu este întâmplător, nici acest mesaj nu face excepţie. El se leagă de un dar minunat primit de la un alt drag discipol, şi mă gândesc la legăturile văzute şi nevăzute, care există între oameni şi care ne împing să acţionăm. Nu trebuie decât să te gândeşti la ei, o clipă, şi îţi ies în întâmpinare, cu cele mai minunate daruri.
Aşa a început dialogul nostru, fără catalog, fără note, doar cu emoţia regăsirii, după mulţi, mulţi ani. Şi bucuria mea este imensă, nesfârşită, pentru că am trecut prin viaţă, lăsând semn, din loc în loc, spre a fi găsite uşor şi a-i îndruma pe nostalgici la rădăcini. Chiar dacă a trecut vreme, ne lăsăm prinși de vraja povestirilor, reînnodăm legăturile, ne redescoperim şi realizăm că temeliile au fost trainice, că anii au trecut frumos pe lângă fiecare, că darurile sunt minunate, şi pentru fiecare, chiar dacă s-au lăsat aşteptate, ele au sosit sub bradul ce ţine loc de cald şi de bine. Şi sărbătorile sunt ca în vremurile copilăriei, cu colinde şi multă zăpadă. Pentru că noi am renăscut, atunci, în acea iarnă, o iarnă în care am reînviat bucuria de a transmite şi a dărui fiecăruia un colind de Crăciun. A fost primul Crăciun în care colindul a răsunat până departe, iar glasurile l-au înălţat şi l-au repus în drepturile lui fireşti.
Eli Gîlcescu
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu