Prima dragoste

Tot mai străin de verde

pământul

cu gust ce mai doare

când vânturi trec peste vetre

sparte de ploi și de mană

doar strigăt de păsări

răstimp de întristare

simfonie de veci într-un strop de țărână

foșnet de frunze

răsunet prelung

din sânul adânc

spre tine cobor

cobor pași fără teamă

și zile nu sunt

câte am avea să ne spunem

 

Eli Gîlcescu

Te-am citit toamna

 

Ți-am citit gândurile

miresmele în zori

ce alungă fiorul cald

până în preajma grădinii

păzind merele

când tăcerile tac

și taci

de fiecare dată

oftezi

atât de aproape

să nu te pierd

să nu mă pierd de tine

 

Eli Gîlcescu

Povestea cu 101 vizitatori

 

Una dintre poveștile mele, ca și cum m-aș afla în mijlocul celor 101 prieteni foarte dragi mie.

O poveste care capătă sonoritate și amploare.

Dacă ai ști ce cărți se ascund acolo! Ce autori! Despre unii ai auzit. Lângă ele trăim, respirăm. Nu ai cum să le lași uitate.

A fost o poveste că a ajuns în biblioteca mea.

Din când în când trebuie să o deschid, să depind o clipă de bunăvoința ei, de frumosul care se găsește acolo. Mai ales în momentele cele mai negre.

Ca atunci când mi-ai întins cartea. Iar eu am fost fericită s-o primesc din mâna unui poet.

Uneori deșteaptă în mine dorința de a scrie.

Eli Gîlcescu

Lumina care nu s-a stins încă

Ce-o fi însemnând moartea?

Tăcere? Liniște?

În fiecare zi. Într-o altfel de poveste.

De care numai Dumnezeu știe. Nu altcineva.

Am aflat de moartea mea și am plâns.

Am simțit că trebuie să plec. Dar unde? 
Oriunde.

Numai să nu mai întâlnesc aceeași privire fugărită

ca de o fantomă. 

Din când în când îmi sunau în urechi cuvintele ei. 

(Știți, v-am plâns! V-am plâns mult!)

Și câte, și mai câte!

Doamne! 
Și o tăcere stranie și greu de suportat se așternu între noi. 

Și frig. Un frig dureros. Umed.

Și așa de întuneric.

Ca și cum aș fi murit acolo.

Eli Gîlcescu

Probleme în doi

Și în muzică, ca în matematică, studiul nu se încheie niciodată.

Ieri le-am atins pe amândouă.

Nu am avut nevoie de o scenă pentru Anotimpurile lui Vivaldi, nici de o sală de clasă pentru Teorema lui Pitagora.

Le-am armonizat într-un decor verde pe amândouă.

Și câte s-au schimbat de atunci și până acum!

Uneori pare un pariu cu mine.

Doar pasiunea învinge întotdeauna. Mai ales când mai am atâtea lucruri de învățat, de ascultat, de citit.

Sau de născocit un manual (clasele I-VIII) pe înțelesul tuturor.

Eli Gîlcescu

Relaxare

Eli Gîlcescu

Întrebări

Din pom de mai răsari
un cer hrănit de lacrimi

noi furtuni

deodată

aud cum ard

de atâtea patimi

se zguduie

de ploaie

iar scâncesc
și simt ce simte ea
dar cine s-o audă?

Te întreb de unde vii

uitându-ne de soare...

Eli Gîlcescu