Cum și cum

Cei ce plâng, ca și cum n-ar plânge;

cei ce se bucură, ca și cum nu s-ar bucura.

Corinteni 7/30

Cu ziua în cârcă

Astăzi, astrele sunt de partea mea. Mă consideră cel mai norocos om de pe pământ (așa o fi?)

M-am obișnuit atât de mult cu hachițele persoanei iubite, încât am devenit dependentă de ele (parcă...)

Mi se recomandă mai multă odihnă (adevărat)

Voi renunța la unele decizii și favoritisme pe care le-am acceptat în trecut (adevărat)

Așa că, nu voi sta pe gânduri când e vorba să culeg ceea ce este mai bun, indiferent de unde, de la cine provine.

Să mă amuz cu niște previziuni pe acolo... pe unde astrele mă aruncă într-o stare de neutraliate (nu e rău... aș fi preferat rectitudine), cu decizii neobișnuite pe care sunt forțată să le iau (nu-mi place)... Și să mai și cred că stelele bântuie pe cer, ocupându-se și de mine

De-ai ști

O, de-aș ști ce cauți

de-aș ști acum

amestecându-te ninsorii

amirosind a mied

ți-aș lăsa și rozmarinul

cu un sărut zvântat de furii

abia azi

când mă ning

ale tale depărtări

Eli Gîlcescu

Primăvara din care nu pot ieși, nu pot rămâne

photo Eli Gîlcescu

Ar fi vrut să fie

... o culme,
mereu
mai aproape de pădurea lui
(chiar dacă s-ar putea să nu-i mai aparțină),

de foșnetul somnoros,

de țărâna pietrificată, 
dincolo de zare,
de unde începea ceața

să poată uita ce îl încătușase aici

pe pământ 
atât de cenușiu, de trist

pietre pe umăr, tăcerile,

neavând nimic de pierdut,

îi cereau dreptul la tăcere

iar eu am obosit de zborul lui, 

și nu știu de ce,
de bucurie, de necunoscut,
nu mă mai satur așteptând

Eli Gîlcescu

Caut

...  lector, fără prejudecăți, neînregimentat literar, cu bune intenții, curajos, bun în arta cuvântului – lector critic, fără a mușamaliza, fără a înflori; un lector, doar de partea sfântului adevăr, cu un pronostic, poate un pariu, fără exces în laudă. Să susțină negălăgios argumente pro și contra. Să fie lucid, convingător. Mă încumet să las întru amintire, după ce va fi scos la lumină, volumul tipărit. Iar dacă există îndoieli, clișee cu duiumul, expresii alandala, gramatică arbitrară, plezanterii pe alocuri, declamații pretențioase, solecisme, orice fel de extravaganțe poetice, voi întrerupe și voi chibzui serios la ce urmează. Toate obiecțiunile să fie întemeiate.

Eli Gîlcescu

Nici astăzi nu știu cum...

De unde nu era nimic 
ai așezat diminețile 
mai aproape de soare
pe un covor de tămâiori
și nopțile acelea nedormite 
când iarna mai râdea de noi

Eli Gîlcescu

Cu tot mai puțin

Atunci când nu știi 

în tot mai puține nopți

să-mi trezești dimineți

fie și-n nemărginiri

să aud tot mai puțin

asfințit după-asfințit

când toate ar fi fost cum au fost

să nu fi lipsit

numai tu

(Eli Gîlcescu)

Din alt timp... și nu al nimănui

COȘMARUL IERNII

Atunci când iarna a închis ochii
pe neașteptate cântecul nostru
atât de neliniștit și de alb
coboară privirea și tace
însingurat
mai greu decât piatra
mai flămând decât umbra
din mers
doare zăpada
și ploaia și iarba
să nu amuțească alt cânt...
aproape mereu
aud din nimic cum tot din nimic
îmi țin de lumini
ochi lăcrimând într-o clipă
iar noi în strigăt și nopți solitare
rătăciți într-o piatră
urlând cu gerul laolaltă
fără s-o clatine 
o altă zăpadă

(Eli Gîlcescu, 23-01-2015)

Într-un altfel de semn

Cândva,

visând ninsori

îmi croiau drum

în locul șoaptelor

îndepărtate așteptări.

Mă trezea roșind

al tău sărut

 lovind în mine însămi.

(Eli Gîlcescu)

Nimeni

Și nimeni altcineva
nu va auzi
sub fir de ziuă
sărutul
din întâmplare înflorind
mai repede cu o clipă
când ești lângă mine
sau nu

Eli Gîlcescu

Am pățit-o !

De la un prânz... în buricul târgului.

O supă cu gustul acela bun de tot felul de conservanți ... Dar felul doi, dubios... Să tot fie legume, să tot fie prăjite și ele...și să tot fie primele îndoieli la primele înghitituri... încercam din răsputeri să aflu de unde, de la ce...  

Mi-am zis... „Înghite, nu gusta!“

Să vă spun ce a urmat? Am intrat în „dospeală“... Da! Ați auzit bine. M-am „înciocălat“ (vorba prietenilor, făcând haz de necaz).

Aștept de trei zile să mă„desciocălez“.

(Eli Gîlcescu)

Când cu-o altă vară mă-ntorc la tine

Eu nu mai ştiu să-mi chem iubirile pe nume,

Tot ce ştiu e că vara mai cântă-un pic în mine

Şi că, apoi, eu însămi voi deveni tăcere.

Edna St. Vincent Millay 

Între câte ierni te împart

Când știu de unde vin

ca niște îngeri albi

în mijlocul lor

mă ascund

până când

să mă strigi

cu numele meu

între hodini fără viață

pentru o clipă să uit

iarna care nu se mai sfârșește

Eli Gîlcescu

Din prea multă liniște

Bună seara!

. Ei bine, aș începe prin a spune că îmi face o deosebită plăcere să fiu în această seară prezentă aici, într-un loc plin cu oameni care iubesc arta, mai precis, arta scrierii.

Trecând la subiect, vreau să menționez faptul că înainte de a alege un scriitor sau o scriitoare, am încercat să descopăr în ce fel de opere mă regăsesc mai mult. Așa că, într-un final fericit, am ajuns la o doamnă stimabilă, elegantă și plină de sensibilitate, doamna Elisabeta Gîlcescu a adunat de-a lungul vieții dumneaei unele dintre cele mai frumoase roade care ne pot bucura sufletul în orice moment: fie el de slăbiciune sau de bucurie.

Am plăcerea de a vă recita poezia care m-a determinat să o aleg:

„Până la ultimul strop de durere,

sărutul

în liniştea asta nesfârşită

când umbrele şi ele s-au împuținat

din toate părțile

tot mai greu să nu te chem,

cu neputință să nu te chem

tot mai greu să te chem“ 

Încercând să surprind cât mai multe informații utile, am găsit întâmplător un interviu realizat de către Prof. Univ. Dr. Constantin Nițu, Universitatea București,  în anul 2012. Poate că multe lucruri s-au schimbat de atunci, sau poate că nu, dar un lucru e cert: doamna Gîlcescu este cu adevărat un om împlinit. Chiar dacă nu a avut lucrurile pe care și le-a dorit, a avut lucrurile care i-au trebuit.

Consider că în momentul în care alegi să te dăruiești întru totul unei arte, indiferent de domeniul ales, ajuți societatea prin simplul fapt că inspiri anumite persoane din jurul tău. Arta nu are sens fără pasiune, dar dacă aceasta există, puterea de transmitere se regăsește și ea în ecuație. Sunt fericită să spun că aceste lucruri există și în poeziile doamnei Eli Gîlcescu, iar asta mă face să cred că oamenii sinceri și pasionați sunt la tot pasul, doar că ei trebuie descoperiți. Am avut plăcerea să întâlnesc un suflet cald, deschis, care își pune cele mai intense gânduri în versuri pentru a ne reda nouă, cititorilor, trăirile dumneaei și pentru a ne motiva să fim cât mai apropiați de sufletele noastre, să nu ne mințim niciodată pe noi înșine.

            M-am convins de faptul că prietenii sunt bogația sufletului și cât de important este să fii un prieten statornic în zilele noastre. În concluzie, pot spune că poeziile doamnei Gîlcescu mi-au transmis mesaje puternice de iubire care se împletesc cu nostalgia clipelor trecute și care nu fac altceva decât să-ți bucure sufletul. Am îmbrățișat cu drag această provocare și sunt fericită că am acumulat experiență, ca de fiecare dată. Vă mulțumesc!

Roșoiu Nicoleta

(Colegiului Național Tudor Vladimirescu) 

Când sărutul iarna

În line tremurări, deconectat de la lume, și mai ascuns, în preajma altor oameni într-un altfel de timp care să ne merite... Și dacă a pătruns prin gândurile mele secunda unui altfel de început, un salt spre armonie și echilibru, recunoștința pentru cea care mi-a pregătit ceva adevărat și atât de frumos poate fi un singur cuvânt...

Mulțumesc doamnei Elena Roată pentru acest freamăt cald și dulce din inima mea, pentru sărutul cel atins de verde, pentru primăvara unui singur gând, o „floare“

Chemări necondiționate

O chemare dincolo de poezie, dincolo de cuvinte, o chemare în lumea inocenților, fără să le fi aflat drumul până acum, fără să le fi auzit chemarea imperativă... dar azi atât de aproape, am pătruns în lumea lor, i-am recunoscut ca prieteni subtili, susținători ai mei de o bucurie

A fost un vis, un vis în care mi se lua totul într-o clipă și mi se dăruia totul în alta...Un vis în care emoțiile m-au asediat, ca niște săruturi încinse dinspre undeva... fără sfârșit atingerea, fără sfârșit mângâierea...fiecărui vers al meu, fiecărui cuvânt, un zâmbet  în splendoare, un înger venit să-mi țină de cald, să-mi fie  lumină... O binecuvântare acum la început de an, o dulce aniversare

Eli Gîlcescu

2016-01-14

Într-o clipă

„… să mănânci pâinea ta
şi apa ta s-o bei...“(Iezechiel, Cap.12/18)

Într-o clipă

în cea de pe urmă iarnă

fără focuri vetre

neîncăpute 
primejdii

fără 
să se rostească

nimic din mine

să vadă primăvara

Eli Gîlcescu

În surghiun

Doamne,

prea îmi destrami zboru-n mii și mii de clipe

Una-i sacră

neclintită

și în ea zidită-s eu

fără suflet

altfel iarna

când visarea-i necuprinsă
mai mereu

Eli Gîlcescu

N-aș fi putut

Și să fi vrut să alerg
diminețile arzând
de aproape
de prea multe ori
neliniștea marilor bolți
surâsul șters
ca o mirare
spre undeva
un descânt să aud
un descânt pentru noi
de întors
de tăcut

Eli Gîlcescu

Preasărut

Ca din vânt

de acum

ca un leac

de întors  

un descânt

de năjit,

de deochi

alt descânt

de duh greu

ca un somn

tot pe tot

pe nedrept

prea curând

(Eli Gîlcescu)

Mica spovedanie

M-ai întrebat într-o zi dacă păstrez vreun secret...

Există un loc tainic, sacru, o biserică numai a mea, unde îmi păstrez amintirile. Este inima. Cu ea cutreier lumea și mă ajută să supravieţuiesc. Răspunde numai la anumite şoapte, la anumite chemări, și mă ajută să recunosc drumul spre lumină... Şi recunosc, o chem foarte rar…

Cine ştie, neputând să mai îndure singurătatea, neascultând nici şoptirea, s-ar putea rătăci, coborând, urcând spre alte zări... Cine știe

Sau să simtă ceea ce m-ar face fericită

Ultimul dans

La capătul singurătătății

ai vrea să fie

clipa

de nicăieri

cuvântul fără vină

de nicăieri sărutul

lângă tine ai vrea să fie

dimineți de aur

sau

„aripă de libelulă“ 

(Eli Gîlcescu)

Nicio iarnă nu va fi mai frumoasă

N-am crezut că vei întoarce

încolțindu-mi din toate părțile

fiecare minut  

fiecare strigăt

pe ce iarbă

pe ce pământ

dinaintea nașterii mele

doar inima ta

prea aproape de soare,

atunci, în al nouălea cer

primul sărut

și mai mult de-atât

așa cum o știu între dimineți
iarna

(Eli Gîlcescu) 

Mi-e iarna în dezgheț

Stropi reci

o adevărată ploaie de priviri

în văzul tuturor

azi

te las să mă săruți

Mă duce iarna

Și nu știu unde

mă duc pietrele la vale

mă duc munți și dealuri

să ascult zorile

noapte de noapte

atunci când m-ating

și-mi ascult drumul spre tine

Ion, Ioana, Ioan, Ioana...

când pământ

la poalele lui, pe hotare

tu și ceilalți

Ion, Ioana, Ioan, Ioana...

grei  de uitare

peste frunți,

peste inimi

(Eli Gîlcescu)

Câtă vreme

Morții se întorc dezvelind

pâinea de parastas

peste aer pământ

un alt bărăgan

ceas rău

guri de canal

chiar între muguri vii

clocot de seve

lumini

nici stele, nici vis

de atâta dispreț

de rușini, de minciuni și hoții

am obosit să tot las

să amân să tot iert

am obosit

(Eli Gîlcescu)

Cum ar fi dacă

Te-aș lăsa să-mi asculți inima 
îndeajuns 
pentru câte zbateri 
odată cu frigul 
călătorind în viul umbrelor 
clipa de ieri
jumătate de vis
o nălucire
când am ratat sărutul de la miezul nopții

Eli Gîlcescu

Miracolul de la miezul nopții

Somn mistuit de un gând și asprimi
flori de crin
blândele mele flori dinspre pleoape-izvor
și un cântec de leagăn îngenunchind
somn cu minunea nopții
împreunând rădăcini 
mai mult strigăt
mai mult vis

același cântec în zori

în căuș de bătrâne mâini

luminișul din piept

tot mai departe 
ca o hârjoană

mersul ei atât de grăbit

tot mai asurzitor mai sucit

cuvântul înghițit de prăpăd

ultimul

nemăsurat

Noul An

Al celor de dincoace de dincolo, al celor aproape, al celor de ieri, neuitați, al celor arătați, citiți, îndrăgiți, candizi, al celor îndrăznind, aproximați, care ne știu rostul, ne potrivesc mersul, să ne ajungă frumosul, pentru tot ce se leagă și ne leagă, să ne meargă toate după suflet, răbdare, încredere, bucurie și înțelepciune.
Noul An, nu oarecare, cel adevărat, al tuturor și la rând, fie cel bun, binecuvântat, în tihnă și armonie, iluminat!

Eli Gîlcescu