Și aproape

Ca un murmur

ghemuind nopți de dor

până când vor râde din nou

Eli Gîlcescu

La nelocul ei

Liniștea

sau mai degrabă lumina

punctată cu uitări

Eli Gîlcescu

Tăceri căutate

Un clocot în privire

prea larg

prea obosit totul

în care un vis se zbate 
încă

să mi te adune

Eli Gîlcescu







Un spectacol care îmbină muzica clasică, interpretată de violonistul Alexandru Tomescu pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, cu pictura în nisip, creată de artista Ana Munteanu 

Parcul Coloana fără sfârșit Târgu-Jiu

photo Mariana Pusdrea

Și noaptea

Tăceri căutate  

din piatră și din cer

Eli Gîlcescu

Și sărutul

Mă tem când mi-l apropii

să nu-i văd altă față
să nu-i desfir cuvântul
într-o lume la-ntâmplare

când tăcerile îmi recunosc amurgul

tot 
împotrivit

departe

oameni
când mă ard și nu știu ce aștept
când de taine 
strângeri

mai păstrează

o uitare

ca un suspin

netulburat

lovind peste lumini

un câmp de maci
cântecul meu

 Eli Gîlcescu

Și locul unde se aud diminețile în splendori

De undeva

... dimineți

mai singure-n larg

rotind răsărituri

Eli Gîlcescu

Și ecouri

Din tremur de miraje

tainice iubiri
(ne)despărțind

Eli Gîlcescu

Flori pentru Ioana

Când marea se trezeşte din nesfârşita goană
Şi-n fluxu-i fantomatic se-apropie de mal,
Tu vii cu paşi de zână, să-ţi iei, dragă Ioană
Petalele de gânduri de pe-un albastru val.

Noi aşezăm pe-oglinda tăcerilor albastre
O primăvară vie în flori de rogvaiv,
Să-ţi fie alinare în clipele sihastre
Ale cenuşii tale în straiul ei captiv.

Şi înfloresc salcâmii şi ninge cu magnolii
Pe braţele-ţi deschise în aşteptarea lor;
În unduiri albastre sub albele linţolii
Dansează nemurirea în vals cu-al mamei dor.

Şi cerul mai coboară o treaptă de lumină
Unindu-se cu marea în roşul asfinţit,
Tu înfloreşti alb-roşu în flori de balsamină
Cu aripa atinsă de visul adormit...

23. 05. 2016
Violetta Petre

Iar ploile

Plâng de ieri

ca un blestem

parcă înadins

păreri de rău

zvârlind 

Eli Gîlcescu

Și ochii

Din vina cui 
durerea

nu-mi alină
și nici plânsul
de departe...

trebuie să fie ceva

drept mulțumire

pentru ce nu pot să cer

atât cât mai poate să fie

și uite...

afară plouă!

Eli Gîlcescu

Și cântecul

Îmi amintește

cum a trecut zi după zi

mai ales cum

aceleași gânduri în care eu

mai par a fi și nu-s

după potop

nimic

nimic

Eli Gîlcescu

Și ploile

Când încerc să te strig

alte ploi 

mi-ar da tot

căutându-mă în zori

să le-ascult

Eli Gîlcescu

Pentru că am râs prea mult

... am înflorit alături
fiindcă s-a terminat iubirea

Eli Gîlcescu

Azi

La întâmplare

o altă lume dintr-odată 
mi se dăruia

Eli Gîlcescu

Înserează

Când vezi cum părți din mine pier
ca să renasc 
lumini,
dacă e cu putință,
mai însingurate
patimi, iezme,
fiece cuvânt de-a dreptul 
alt chin
și nu din întâmplare 
înserează, 
iar eu mă pierd cu totul

Eli Gîlcescu

Capricii

Azi sunt una cu ploaia

prea greu de înțeles

poate o să auzi cum alerg 
desculță prin iarbă

și caut mult până

mi se pare

că totul miroase a frig

rătăcind un zbucium

la pândă

poate o să auzi piatra

în altă parte
îngenunchind pământul în rugăciuni

Eli Gîlcescu

Întoarse vremuri

Cântec îndelung

furtuni și beznă

ceasuri numărate

fir cu fir

neliniști iar

în vetre

alt vis

o tresărire

întinderi fără margini

zbor de neputință

brațe de tăceri

mă caută o iarnă

e timpul

o aștept

Eli Gîlcescu

Și florile

În după-amiaza asta plâng,

plâng prin grădini cu lacrimile care îmi lipsesc

Eli Gîlcescu

Dintr-o amintire

„Ar trebui să tai iarba,
ar trebui să tai iarba pe unde-ai trecut…
în cea din urmă tristeţe…“ 

(Lucian Blaga)

O sinecură... pe viață

Stătea și se uita ca vițelul la poarta nouă. Da! Se uita și bâjbâia. Și a trebuit să „acopăr“ cumva neștiința lui, să-i „preiau“ rolul... A mai fost și privirea nehotărâtă a unui medic care bâjbâia un diagnostic... Am simțit că trebuie să caut altul... Dacă v-aș spune că l-am întâlnit în „ adâncul pământului“, acolo în „valea plângerii“, m-ați crede? El mi-a salvat viața... Au urmat și alte cumpene, pentru că așa a fost și nașterea mea – o cumpănă – cu un picior pe anul vechi și cu celălalt pe cel nou... De aceea alegerile mele au fost  întârziate, bine cântărite, uneori atât de greu de luat, mai ales cele care țin de oameni. (va urma)

Eli Gîlcescu

Acum pământul

Adâncul acela cu adevărat de nepătruns al bunătății lui, ales de elisabeta a lui gheorghe (miner de-o viață), să-i primească iar amintirile,  acolo unde credea că e mirajul pământului, început și sfârșit, lângă muntele negru, mai viu ca niciodată... Că tare mulți s-au adunat și pentru fiecare lumina, colacul... Prea mulți, prea multe, acolo după liturghie, la slujba parastasului, în pomelnicul morților, lung șir de nume și luminile dăruindu-se în obiceiuri simple.

                            
 Eli Gîlcescu

Cuvintele

Mai știu a zâmbi

din când în când

din prea multă dragoste

doar cele strâmbe

spuse cu jumătate de gură

s-au sălbăticit

de atâta necăutare

Eli Gîlcescu

Și apele

... uneori

nu-mi spun nimic

alteori

prea multe
prea răstit

să știu unde sunt

în afara vuietului

dăruindu-se în nemărginit

le aud:

„Ia și bea, că ți-o fi sete!“

Eli Gîlcescu

Ca o binecuvântare, dăruindu-se în nemărginit

Și luminile... dăruindu-se

Un du-te-vino

un surâs de stele

neliniști

închid ochii
vetre la-ntâmplare
bătăi de inimi

neguri

să nu auzi cum strig

Eli Gîlcescu

Ce mi-a fost dat să am

Era minunat. Și zâmbetul, și bunătatea, aceleași, dar mai ales respectul pentru orice ființă. Era printre prieteni, fără să fi avut preferințe, nici nu te-ar „măsura“ ca să vadă dacă meriți „deranjul“, nu și-ar cântări cuvintele ca să lase o cât mai adâncă „impresie“. Era același ca în locurile pe care le-a sfințit cu virtuțile lui, de la portar până la femeia de servici, pentru fiecare, același, neschimbat, fără deosebire, cu o nesfârșită, blândă milă. Și binele îl făcea necondiționat. Și toate în numele prieteniei. Și mâna bună avea la prieteni. Nu știu să-l fi abandonat cineva, să-l taie de pe vreo listă. Pe toți putea conta la nevoie. Pe toți îi avea aproape de inimă. Pe toți. Acesta era omul meu. Omul care îmi reamintește în permanență de miracolul iubirii; omul care îmi amintește că fericirea este fericire; și într-atât îi admiram bunătatea, încât azi, de Sfintele Paști, tot din fericire, să mi-l pot aminti. Când întunericul de lumină știe să facă o altfel de fericire a iubirii de noi, de prieteni de azi, de ieri...

Eli Gîlcescu

Ca și cum

Noaptea m-a ținut în brațe

ca și cum mi-ar făgădui

ca și cum te-aș auzi

Eli Gîlcescu

ILEANA VULPESCU, LA TARGU JIU

În zori

Am pus fruntea lângă nuc
să-mi țină drepte diminețile 
când aleargă spre nicăieri

sărutul răvășit al nopții

rătăcind atâtea iubiri

înspre lumină

acasă

Eli Gîlcescu