Parcă ar fi ziua aceea de minune

Cu urme de dor pe frunte,
o tăcere largă,
fără pereche,
hrănea cu sudoare
anul întâi de minune
cu amintiri cu tot, ca o legănare de vară,
într-un joc numai al nostru,
fără pretenția unor congratulări
la vedere
sau la întrecere cu păsările cerului
și rațele pinguin, cu pisoii vioi,
cu laurii fiecărui zâmbet lipsit de griji,
când ne adunam cântecele și poveștile lăsate
pe leagănul copilăriei.
 
Cât de mult trebuie să te bucuri,
numai gândindu-mă,
îmi găsesc refugiul în clipele mele,
buimăcite de oboseală, de zgomot și arșiță,
de nori mari, grei,
gata să mă strivească.
 
Încă te văd.
Te aud.
 
Chiar dacă timpul m-a oprit.
Să rătăcesc,
căutându-te în fiecare an de minune.
 
Eli Gîlcescu
15 iulie 2025