Ar fi vrut să fie o culme
mereu
mai aproape de pădurea lui
(chiar dacă s-ar putea să nu-i mai aparțină)
de foșnetul somnoros – țărână pietrificată
dincolo de zare
să poată uita ce îl încătușase atât
de cenușiu și de trist
iar eu am obosit de zborul lui și
nu știu de ce
nu mă mai satur așteptându-l
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu