 |
| Ileana Floarea Vulpescu |
Azi-noapte am visat-o –
tremura în liniște.
Doar oftatul ei
se făcea cât o lacrimă mare
devotată „duminicii de ieri”
singurul poem duios,
învățat pe de rost
și dincolo de viață
aceleași flori în nume și în inimă
ce bine ne-ar prinde.
Eli Gîlcescu
Din „Arhiva Vulpeștilor”, Credit: Angela Robu
Minune mare, într-adevăr...
RăspundețiȘtergereIleana Vulpescu, la sfârșitul clasei a IV-a — cu florile în brațe, cu lumina în privire, cu o noblețe care se întrezărește deja în felul cum stă, cum privește, cum ține acel buchet ca pe o promisiune. Ceva din verticalitatea aceea copilărească, dar fermă, avea să rămână toată viața în scrisul ei, în tăcerile și curajul ei.