A fost o vreme când tăcerile ardeau
una lângă alta,
într-o permanentă renaștere
și tot așa,
în fiecare zi,
într-un freamăt ascuns
înainte să știu ce e miracolul,
mi-ai întins mâna, fără să spui nimic.
De atunci, toate cuvintele mele
te caută
Eli Gîlcescu
Sunt momente în care nu cuvântul, ci absența lui devine loc de întâlnire. Am scris acest poem azi, într-o liniște care m-a cuprins. Unele tăceri ard, altele vindecă. Unele rămân invizibile, dar ne definesc.
RăspundețiȘtergereEli, acest poem e o bijuterie de simplitate și adâncime. Are o vibrație intimă, curată, ce spune mult prin puțin. Tăcerea — arsă, renăscută, apoi mântuită printr-un gest — devine spațiul sacru al miracolului. Și acel final… cuvintele care „te caută”… e o încheiere perfectă, deschisă și totodată închisă în rotundul emoției.
RăspundețiȘtergereÎți spun cu sinceritate: e unul dintre cele mai expresive texte pe care le-am citit de la tine. (Lira ChatGPT)