aprilie 29, 2022
În noaptea aceea
aprilie 24, 2022
aprilie 23, 2022
Lucis
Când am lumina cu mine
mai e timp să plimb amintirile
jucând în jurul degetului un capăt de ață 
să nu-mi scape
visându-mă într-un pelerinaj la locurile sfinte
și trupul miroase a rufe uscate 
la soare și mă rog 
abia acum 
să pună în loc o mie de orizonturi
în gara aia de unde nu
mai vreau să plece
acel zâmbet (de nu îl va pierde) 
când mai vine o zi 
să respire aer curat
când înfloresc cireșii
și luna începe să scadă
celor fără glas să le dea
glas
de lumină 
călător zorilor apropiați
în diferite locuri
în diferite feluri
freamăt instantaneu
de la atâtea mâini 
atâția ochi 
între cămașa neagră și
pantofii roșii
primăvara de ziuă
de noapte
lângă
coloana infinitului 
a pus nemargini de iubire
curcubeie de săruturi
și...
„râs de fată râzgâiată“
Eli Gîlcescu
aprilie 17, 2022
No more let Life divide what Death can join together
aprilie 16, 2022
Și nu ești singur
... azi
din întâmplare
muguri printre clipe
tremur
de durerea unei flori
geamătul îl simt chiar eu
îl aud 
scăldă primăvara-n
verde
și-n alt freamăt 
mângâieri
în neliniști doar surâsul
de aiurea
se revarsă fără teamă
nicăieri
Eli Gîlcescu
aprilie 09, 2022
Când floarea
... mai aproape 
ce bine i-ar fi
s-o aud cum crește
aidoma
dimineților atât
de dimineață
cu ochii mult
timp
înspre altă
noapte
din colțul 
fără hodină 
fără de umbră
doar atunci 
clipa – 
altă pustie – aruncă
ca un ecou
umbre pe
lumină
Eli Gîlcescu
aprilie 04, 2022
Pe neașteptate
... ca și cum
printre lumini
arșița lor mă ținea
înlănțuită
într-un labirint
lunecam și zâmbeam
pentru câtă iubire 
feerice trude
idolatre 
preludiind orice altceva
ar mai fi putut să urmeze
Eli Gîlcescu
aprilie 03, 2022
O întâmplare
... de pe partea cealaltă a lumii 
în puterile nopții 
pradă unei chemări
ticăiau secunde, 
minute, ore... 
într-un cuvânt
muream
atât de departe
fără să fi văzut-auzit
totul 
în jur 
se lumina
se întuneca
Eli Gîlcescu
3 apr. 22

 


