Ce greu în asemenea vremuri toride fără el. Uneori, mi se pare că-l aud cum respiră în locul meu, fără să știu, și vântul printre... Cu greu a prins viață. Citește-l, te rog. Poate că-l vei ține de mână câteva clipe, răsfățându-l cu o atingere tandră și un zâmbet. Mulțumesc.
C. P. A. – Elisabeta Gîlcescu: În locul meu
În locul meu
n-a mai așteptat ploaia de vară –
cum o făcea de obicei,
cu frunzele întinse ca niște palme
îndreptate spre cer,
ca și cum ar fi vrut să ne țină
pe toți acolo, strâns,
mai cu suflet decât vara însăși
într-o sărbătoare care nu se mai sfârșea.
răvășit de îndoieli,
n-avea cum să fie liniștit.
toamna venea prea devreme,
mușcându-l din rădăcini.
uneori,
printre ierburi,
îl simt și acum, cu trupul gol –
ca o prezență uitată de timp.
fără economie de duioșie,
respiră,
adie,
mai cu miez decât orice cuvânt,
fără sprijin, fără cădere.
mulți nu-l recunosc.
nici ploile nu-l aud.
doar eu îi știu drumul.
îl las să vorbească
în locul meu.
Eli Gîlcescu
1 aug.-25 (a 213-a zi a anului)
Anonim: Un destin comun prin contopirea dintre metafizic și natural ajuns în fața unui schimb de ștafetă! Un lirism delicat și melancolic cu asumarea trecerii!
RăspundețiȘtergereLiviu Antonesei: Am primit acum două zile acest poem de la prietena noastră din Canada, care probabil e încă în vizită aici, Elisabeta Gîlcescu. Îmi place, îmi place mai ales modul în care tensiunea lirică se păstrează egală pe parcursul poemului, fără sincope, fără salturi. Lectură plăcută!
RăspundețiȘtergere