înnoptările îmi lovesc diminețile
sălbăticite și noduroase,
uneori încinse de lămâiță.
ard pentru cei neștiuți,
neluați în seamă,
îngeri la vedere în loc de cruci,
fără garanție de impunitate,
dincolo de ultima tăcere.
altădată, din propria voință –
o binefacere,
o legătură din recunoștință –
dar bucuriile și-au schimbat fața,
și oamenii,
și această nebunie de ploaie de stele...
mă las în voia lor
și uit.
uit de mine.
Eli Gîlcescu
8-10 August, 2025
