C. P. A. – Elisabeta Gîlcescu: Cireșe de iunie
Liviu Antonesei: „Iată și cel dintîi poem din acest an al prietenei noastre Elisabeta Gîlcescu. Un poem care îmi place și nu doar pentru că mă bîntuie și pe mine gîndul la vară, e drept că eu visez că înot, ci mai ales pentru că e foarte reușit. Lectură plăcută!”
Cireșe în iunie
Nu, acesta nu e sfârșitul văzut și nevăzut,
chiar dacă simt că lumea se rupe în două
într-un înainte și
într-un după
Neputință până la furie pentru tot,
fără început și
viitor
evadat și exilat,
în timp ce viața trece pe lângă
și o las să treacă —
ceea ce e păcat, fiindcă nu e așa de rea.
Aștept să se ridice ceața,
să treacă furtuna,
iar timpul să-mi vindece rănile.
Poate atunci voi ști să spun
unde am fost când m-am pierdut
între două zvâcniri de teamă…
Și, dacă nu,
voi învăța să respir din nou,
cu inima încordată, dar deschisă,
și cu poftă de cireșe coapte
în iunie.
