(un poem agonic)
așa-i și cu noi –
în căutarea imposibilului,
mereu blocați
de așteptări,
mai mult decât o amintire,
mai mult decât o suferință
nemărturisită.
în miezul verii
intrăm calici,
cu prădători –
niciodată ca acum.
pleavă azvârlită în Arcă,
adunătură pestriță,
un tablou trist, în bernă.
și iluziile
unui guguștiuc rănit
se tânguie încet
ca suflarea vântului
prin ochiurile sparte ale unei colivii –
pentru o gură de apă,
de aer,
de soare.
în tăcere.
ultima bucurie.
de-o clipă.
noaptea, în somn,
îl aud cântând –
ca o mântuire întârziată.
niciodată
ca acum.
28 iun. 25
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu