vineri, 15 februarie 2019

Paroxism


(In memoriam)

M-am îmbrăcat de înmormântare
să-ți aud gândurile,
mai ales cele fără somn,
când te privea răsăritul
printre flori
dincolo.

Poate că voi înțelege ce s-a întîmplat
cu povestea ta neobișnuită din ziua de dinainte de ieri
când m-a trezit în zori,
ca o strânsoare în jurul gâtului,
invitația ta blândă la reculegere,
parcă fără părere de rău,
într-un joc al tăcerii.

Și dintr-odată a început să plângă iarba
pe acolo pe unde o ascultai cum crește.
fără să văd că-mi lipsești cu fiecare zi
tot mai mult caut un motiv.
De dragoste.
Și atât.
Și de câmpii verzi, de ploi,
de vise, de noi.

La naiba cu moartea.

Am început să mă îmbrac de înmormântare
și te-am așteptat ca pe Regina din Saba.

Eli Gîlcescu

miercuri, 13 februarie 2019

Oare pădurile vor fi mai fericite


... dacă voi ridica o cruce de jurământ
peste lunci și ponoare, acolo,
într-un februarie mic și al dracului – cum spune proverbul.
Acolo, printre orătănii, unde așteptau să le clocească găinile,
să înflorească mușcatele,
iar în mustul zăpezii să semene mazărea și ridichea de lună.

Apoi, nu se mai gândeau la altceva,
sau poate așa li se părea,
când vatra ardea neîntrerupt,
seara,
fiindcă nu știau ce să facă, se îndrăgosteau
mai mult, se luau de mână, pentru un drum lung
spre hotarul care ducea pe un alt tărâm,
dacă exista,
și își spuneau poezii.

La oraș, și-au păstrat obiceiurile
mai ales cele bisericești, cu sărbători și zile de post.
Doar visele lor și-au găsit sfârșitul
acolo, unde se mai aude încă clopotul
parcă blestemând clipa
cum într-o alta, poate,
când nu mai era nimic de spus,
când nu mai știau să apere ce le aparținea,
Dumnezeu o va face în locul lor
după Lege.

Apoi tot mai întuneric se lăsa.
Tot mai frig.
Și cu cât se acopereau, își dezgoleau mai mult durerea,
de nu mai puteau isprăvi rugăciunea.

Eli Gîlcescu

joi, 7 februarie 2019

Din ziua de dinainte de ieri

M-am trezit iubită într-un anume fel.
Chiar dacă n-o văd, nu înseamnă că nu e acolo,
la locul ei,
răbdătoare.

Eli Gîlcescu

luni, 4 februarie 2019

A început să se roage


... încet-încet
a prins gustul sângelui pe mâini, pe picioare.
Parcă s-a deconectat.

Îmi ascultă durerea acolo unde nici n-ar fi vrut să fie.

În fiecare zi se pierde de spaimă
într-o luptă invizibilă, mută
ca un Bifröst
între noi,
după ploaie,
sau un liliac de mai
nu știu...

De atunci 
înainte de a stinge lumina,
o sărut încet-încet
cu dragoste

Eli Gîlcescu

sâmbătă, 2 februarie 2019

Ce nu poate fi înțeles


Când inima a început să vorbească de una singură,
dintr-odată,
nu aveam somn. Eram într-o luptă continuă.
Nici cărțile nu mă linișteau.
În preajma lor încercam să respir. Să rămân vie.
Îmi lăsam sufletul lângă ele. Să-l împace.
Uneori, o ascultam. Dârdâia din toate încheieturile.
Voiam s-o opresc. Să nu mai simt nimic.
Ochii mi se umpleau de lacrimi de teamă.
Să nu cad în haos, căutam ceva s-o fac suportabilă.
Am început să visez grădina cu miros de iarba crudă. 
De undeva din vale se auzeau zarzării înflorind            
așa deodată
doar pentru mine
ca și cum îmi făgăduiau o nouă bucurie.
Mă apărau de frig.
În neștire.
Apoi, grădina s-a umplut de ciori.

Eli Gîlcescu

vineri, 1 februarie 2019

Cum să te regăsesc


... dincolo de răsărit
de
priviri înfrigurate 
singuratice priviri
de prea multe rătăciri
toate la un loc
și în același timp
în mine iar 
au plâns
când nu erai

Eli Gîlcescu

joi, 31 ianuarie 2019

Și inima


... o iluzie, la fel ca fericirea.
Doar Cel care Vede și Aude Plânsul,
acolo, dimprejurul meu, unde nici n-ar fi vrut să fie
unde mirosea a dovleac copt,
timpul se oprise
într-o luptă invizibilă, mută
în cerc nesfârșit cu toată fatalitatea de păcate.
O urmăresc doar dangătele clopotelor 
de ieri
amestec de busuioc
de locuri 
istovite pietre
ecou de poveste pentru cine veghează
pentru cine trece de pământ, de sufletul meu,
acolo
într-un acum dintr-un atunci nemișcat,
milostiv,
ca un vis.

Eli Gîlcescu