Mai real decât mitic
un cer
mai senin decât înnorat
mai împăcat
de cu seară
decât încurcat în partea lui
cea goală
de
cuvinte
să asculte
ploaia
încă bate
mai cu suflet
ziua
grădina o dezmiardă
când dau de capăt
prin verdele de ploaie
bate-bate ploaia
încă
și tot nu e suficient
să ajungă la tine
Elisabeta
Gîlcescu
Burlington, 29-30 Aprilie 2024
Nu este un poem pe care să-l descifrezi
ușor
fără mult zgomot
dispare odată cu trupul meu
prea devreme
îți spun că nu e o tragedie
nici păcat
Avem destul timp să fim
în călduri,
jucându-ne de-a v-ați ascunselea
în fel și chip
dacă m-ai întreba
ce știu pământul și marea
despre ea
mereu pe drumuri
fără să flămânzească
țărâna din țărâna morților mei
țărâna în care ne-a împreunat
rădăcinile
într-un tremur de lumină
anonime gânduri
anonimi și noi
sortiți să (nu) ne fi văzut
auzit
Elisabeta Gîlcescu
Burlington, 28 Aprilie 2024
sau ciudățenii
cu densitate și căldură intensă
invadând realitatea
un big
bang – o temă pentru acasă
liniștea nu are cum să dureze
visele răbufnesc prematur și brutal
greu
să descifrezi tristețea de final
durerea
dispare cu totul
primăvara
ca și
cum nu mai există
Elisabeta Gîlcescu
Burlington,
27 Aprilie 2024
(sau un cod înainte de ultima zăpadă)
O zi
diferită –
traume
îngropate vieți
ploi
viscol un pic prea
mult –
chiar
dacă aceeași haină
atinsă
de frigul altei lumi
ținându-mă
de mână
după un
fior rece pe șira spinării
văd semne
de neînțeles
parcă
ar prezice sfârșitul
o
altă lume în locul unde trebuia
să fie
ascunsul cald
cântecul păsărilor
chiar
dacă nimic nu e special
printre
lucrurile banale
chiar
și numele meu pe o carte nu înseamnă
că
sunt
mai puține
văduve negre
mai
puțini guguștiuci
știrici
din loc
în loc
până
ajung să nu mai simt nimic
când
trebuie să fac ceva
și nu
mai știu cum
o
floare – un suflet
în
floare secunda
unduind printre flori
o
vale – o floare
totul
doar
eu am pierdut zborul
de nu
mai știu când
Elisabeta Gîlcescu
Din
volumul Revelații 77 Vremuri reci în curs de apariție
Le-am
învățat, zi de zi, așa că
mi-e
ușor să vorbesc despre marile bucurii
fără
să cerem nimic mai mult
dintr-un
motiv sau altul
ne
plăcea totul
fără
să punem la îndoială
cât
de greu încep
unde
se termină și cu ce vremuri
cine
știe
dacă
vor mai fi la fel
de
aceea le-am învățat pe de rost
și
când credeam că am dat de o fundătură
s-a
deschis un alt drum
și
țineam de visul nostru
fără
să ne gândim la altceva
nu
l-am lăsat să alunece
departe
de tot ce știam
de
tot ce simțeam
le-am
învățat pe de rost,
în
felul nostru,
așa
cum ne-am priceput,
fără
să uităm
(mai
în glumă, mai în serios)
un
banal drept recuperator
de
aici
o
întreagă poveste (să nu-i spun proces)
cu
bune și rele
(erori,
bețe în roate, o întreagă conspirație)
în
văzul lumii
și Dropia
–
povestea
de ieri, tristă, îndoliată
o
viață pe apucatelea,
fără
ură durere
o
altă durere – o scaldă de lacrimi cu lacrimi,
și primăvara se lasă grea și nimeni nu cântă
doar
Ei, în cel mai de jos loc –
până se strâmtează grădini
ne sugrumă povești
griji
prea aspru amurg
la nimereală
unul după altul
dintr-o carte fără nume
pe care o știau pe de rost –
ochi de ciclop
în cădere
sufletul nucului trosnind în întuneric
morțile lor neplagiate
Elisabeta Gîlcescu
Revelații 77 Vremuri reci (în curs de apariție)
 |
| 8 Aprilie 2024, Burlington |
dis-de-dimineață
ca
în toate visele
același
avertisment din ce în ce
în prima noapte a ultimei luni pline
de Blagoveștenie
l-am simțit
pe aleile tot mai îngustate
purtându-și auzul
la fel de ascuțit ca cel al elfilor
fără oase de pește, dinți de spiriduș,
coadă de iepure...
așa din senin,
mi-a lins încheieturile,
mi-a mușcat inima
uitasem
de teamă
nu uitase
că
pământul la pământ trage,
pădurea
la pădure trage
la orice fel de semne
de
la pomi, păsări
anotimpuri
până la locul unde (nu) se cade să stai
cu porțile mereu deschise
nu se întreba cu ce se alege
întâlnindu-te
să te întoarcă pe dos
pe față
doar iubire și îmbujorări de mireasă
într-un zbor de zboruri
zâmbete în spirale –
splendoare albastră...
bucuria mea – altă bucurie
până îmi dau seama
cum e să fii (ne)ajutorat
pierdut și confuz
puțin... rămân
puțini... rămânem
cu ochii la cer
căutând o altă primăvară
Eli Gîlcescu
11 Aprilie 2024, Burlington
Sub albastrul
frământat de nori
altfel nu ar fi primăvară
nici eclipsă de soare
nici diferența
de fus orar – un fel de amețeală
în
dulcele-amiezii
încă o noapte
dimineață
oricât de ciudat ar suna
încep iar să visez
Eli Gîlcescu
8 Aprilie 2024, Burlington
 |
| Eclipsa totală de soare Photo credit LucIs |
Ce loc și-au ales corcodușii
numai în mejdină
acolo unde nimeni nu-i clintea
nici propti
cu durere
a răsărit un tei
tot în mejdină și-a găsit loc
numai pe partea dinspre noi
Oțetarul s-a vrut mai la drum,
surâzând trecătorilor
cu îndrăzneală să crească și să mă bucure
cu frunza ca de palmier
N-am scris până acum despre pomii din mejdină
așa cum n-am putut să scriu cum plâng
la lume de nelume
într-un loc fără urmă de vină
dumnezeii din țărână
(# Revelații 77 Vremuri reci (volum în lucru)
© copyright 2024
din ale mele toate zorile
tot mai neajutorate
fără
îngerul păzitor de aer
apă
pământ
doar
impulsuri din ce în ce mai rare
îndeajuns
de neajuns
toată
grijania mocnind în vene
tot
mai buimacă încolo-încoace
aproape
mai
îngăduitoare
dinspre dimineți
mai cu inimă –
zori noi – aripă de libelulă
și lumina lunii rătăcind la un loc
printre
liniști și pietre
cu ce
of o mai țin în loc
fără
niciun semn
fără singurul antidot
un spectacol fără reguli
după voia ei
mă poate îngrozi, liniști
ciudat,
nu toți oamenii rămân la fel după
chiar dacă poartă aceeași cruce
numai
cel ce vede și aude
e pe
cale să facă concesii
neștiind
cine va pierde
cine
va câștiga
când
nu voi mai fi
Eli Gîlcescu
1 Aprilie 2024, Burlington
