diminețile
aud cum ard
de atâtea patimi
se zguduie
de ploaie iar scâncesc
și simt ce simt cei (re)înviați
Și toți laolaltă – îngeri la vedere
în loc de cruci
am scris pentru mine
crezând că pot ajunge la ei
am scris pentru ei
crezând că pot ajunge la tine
am scris
Elisabeta
Gîlcescu
6 Mai 2024, Burlington
Mai real decât mitic
un cer
mai senin decât înnorat
mai împăcat
de cu seară
decât încurcat în partea lui
cea goală
de
cuvinte
să asculte
ploaia
încă bate
mai cu suflet
ziua
grădina o dezmiardă
când dau de capăt
prin verdele de ploaie
bate-bate ploaia
încă
și tot nu e suficient
să ajungă la tine
Elisabeta
Gîlcescu
Burlington, 29-30 Aprilie 2024
Nu este un poem pe care să-l descifrezi
ușor
fără mult zgomot
dispare odată cu trupul meu
prea devreme
îți spun că nu e o tragedie
nici păcat
Avem destul timp să fim
în călduri,
jucându-ne de-a v-ați ascunselea
în fel și chip
dacă m-ai întreba
ce știu pământul și marea
despre ea
mereu pe drumuri
fără să flămânzească
țărâna din țărâna morților mei
țărâna în care ne-a împreunat
rădăcinile
într-un tremur de lumină
anonime gânduri
anonimi și noi
sortiți să (nu) ne fi văzut
auzit
Elisabeta Gîlcescu
Burlington, 28 Aprilie 2024
sau ciudățenii
cu densitate și căldură intensă
invadând realitatea
un big
bang – o temă pentru acasă
liniștea nu are cum să dureze
visele răbufnesc prematur și brutal
greu le descifrezi tristețea
de final
durerea dispare cu totul
ca și
cum nu mai există
Elisabeta Gîlcescu
Burlington,
27 Aprilie 2024
(sau un cod înainte de ultima zăpadă)
O zi
diferită –
traume
îngropate vieți
ploi
viscol un pic prea
mult –
chiar
dacă aceeași haină
atinsă
de frigul altei lumi
ținându-mă
de mână
după un
fior rece pe șira spinării
văd semne
de neînțeles
parcă
ar prezice sfârșitul
o
altă lume în locul unde trebuia
să fie
ascunsul cald
cântecul păsărilor
chiar
dacă nimic nu e special
printre
lucrurile banale
chiar
și numele meu pe o carte nu înseamnă
că
sunt
mai puține
văduve negre
mai
puțini guguștiuci
știrici
din loc
în loc
până
ajung să nu mai simt nimic
când
trebuie să fac ceva
și nu
mai știu cum
o
floare – un suflet
în
floare secunda
unduind printre flori
o
vale – o floare
totul
doar
eu am pierdut zborul
de nu
mai știu când
Elisabeta Gîlcescu
Din
volumul Revelații 77 Vremuri reci în curs de apariție
Le-am
învățat, zi de zi, așa că
mi-e
ușor să vorbesc despre marile bucurii
fără
să cerem nimic mai mult
dintr-un
motiv sau altul
ne
plăcea totul
fără
să punem la îndoială
cât
de greu încep
unde
se termină și cu ce vremuri
cine
știe
dacă
vor mai fi la fel
de
aceea le-am învățat pe de rost
și
când credeam că am dat de o fundătură
s-a
deschis un alt drum
și
țineam de visul nostru
fără
să ne gândim la altceva
nu
l-am lăsat să alunece
departe
de tot ce știam
de
tot ce simțeam
le-am
învățat pe de rost,
în
felul nostru,
așa
cum ne-am priceput,
fără
să uităm
(mai
în glumă, mai în serios)
un
banal drept recuperator
de
aici
o
întreagă poveste (să nu-i spun proces)
cu
bune și rele
(erori,
bețe în roate, o întreagă conspirație)
în
văzul lumii
și Dropia
–
povestea
de ieri, tristă, îndoliată
o
viață pe apucatelea,
fără
ură durere
o
altă durere – o scaldă de lacrimi cu lacrimi,
și primăvara se lasă grea și nimeni nu cântă
doar
Ei, în cel mai de jos loc –
până se strâmtează grădini
ne sugrumă povești
griji
prea aspru amurg
la nimereală
unul după altul
dintr-o carte fără nume
pe care o știau pe de rost –
ochi de ciclop
în cădere
sufletul nucului trosnind în întuneric
morțile lor neplagiate
Elisabeta Gîlcescu
Revelații 77 Vremuri reci (în curs de apariție)
 |
| 8 Aprilie 2024, Burlington |
dis-de-dimineață
ca
în toate visele
același
avertisment din ce în ce
în prima noapte a ultimei luni pline
de Blagoveștenie
l-am simțit
pe aleile tot mai îngustate
purtându-și auzul
la fel de ascuțit ca cel al elfilor
fără oase de pește, dinți de spiriduș,
coadă de iepure...
așa din senin,
mi-a lins încheieturile,
mi-a mușcat inima
uitasem
de teamă
nu uitase
că
pământul la pământ trage,
pădurea
la pădure trage
la orice fel de semne
de
la pomi, păsări
anotimpuri
până la locul unde (nu) se cade să stai
cu porțile mereu deschise
nu se întreba cu ce se alege
întâlnindu-te
să te întoarcă pe dos
pe față
doar iubire și îmbujorări de mireasă
într-un zbor de zboruri
zâmbete în spirale –
splendoare albastră...
bucuria mea – altă bucurie
până îmi dau seama
cum e să fii (ne)ajutorat
pierdut și confuz
puțin... rămân
puțini... rămânem
cu ochii la cer
căutând o altă primăvară
Eli Gîlcescu
11 Aprilie 2024, Burlington
