ianuarie 28, 2012

Minuni

Dacă toate astea fi-vor precum spui,
Dacă floarea-albastră, în plete, mi-o pui,
Dacă-mi cânţi sub plopii, ieri, fără de soţ,
Atunci, fă minunea, astăzi, dacă poţi.

Dacă lin coboară îngerii din cer,
Dacă pot s-adune stelele ce pier,
Dacă-şi lasă  mâna peste fruntea mea,
Atunci, să facă minunea, vreau să fiu o stea.

Să te iubesc ziua, când tu nu mă vezi,
Iar tu, noaptea, să vii să-mi veghezi
Neodihna sorţii şi veşnica povară;
Astăzi, porţi minunea, dulce primăvară!

În tăcerea ierbii vom păşi sfioşi,
Ne-om lua de mână printre pomi pletoşi,
Vom fi împreună până-n asfinţit,
Iar minunea mea va fi harul tău sfinţit.

2012-01-25

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu