Cu trupul zvelt,
coama lucioasă,
cu ochii ageri şi atent,
îl priveşte insistent...
După ce l-a îngrijit,
să crească mare, primenit,
zile-n şir, l-a călărit,
azi, se vede umilit,
şi mai rău, îmbrobodit,
chiar de-acel ce l-a iubit,
şi supus la cazne grele,
cu poveri şi bici pe piele...
Era chiar înfometat
şi privat de ţesălat,
mai nou, încălecat,
pregătit pentru mezat.
Că vroia să vândă calul,
să poată supravieţui,
dar calul simţi primejdia
şi pe loc, încremeni...
I-a pierit toată puterea,
se mişca tot mai greoi;
omul îi simţi durerea
şi mai slăbi din nevoi...
Şi-a dus calu-n bătătură,
l-a-ngrijit ca altădat’,
din fânână – udătură...
Eu am plâns. M-am bucurat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu