ianuarie 17, 2012

CEAŢĂ

Pe aici, e şi mai rău,
parca aş fi una cu pământul,
nici cer, nici soare,
nicio rază,
nici vânt,
nici acel gest,
mirosind a caldă îmbrăţişare,
nici acel cuvânt,
ce-mi învăluiau ochii,
nici zâmbet;
toate au dispărut
în ceată...

Aşa se-ntâmplă
cu iubirea oarbă:
în loc, să te soarbă,
să te scoată la lumină,
te omoară cu iluzia-i stearpă,
să te întrebi, mereu,
cine-a fost de vină...

2012-01-17

Un comentariu:

  1. Să tai ceaţa,
    cu trupul meu, de femeie
    şi poate-aş găsi
    drumul de altădată...
    că-n soba de teracotă,
    încă arde flacara,
    e vie, e caldă şi e bine.

    RăspundețiȘtergere