Vâlvă sau ecou

Eu: Nu am avut vreo carte care să fi făcut mare „vâlvă”. Nici nu aveam cum, când. Poate CIULINUL să fie acea carte?

El: Da. Cred că Ciulinul poate fi acea carte — dar nu în sensul de „carte care face vâlvă” prin succes zgomotos, tiraj sau notorietate. Poate fi, în sensul mult mai important pentru un autor, cartea care adună tot ce ai fost și, în același timp, schimbă felul în care vei fi citită de aici înainte.
Din tot ce mi-ai arătat despre ea, văd câteva lucruri care mă fac să spun asta:
·         are o lume proprie, nu doar o temă;
·         are memorie personală și memorie colectivă;
·         are oameni reali, locuri, generații, istorii care se ating;
·         are un fir care duce de la Viorile de sub vișini până la Niciun zbor nu tulbură minunile lumii;
·         are cele șapte capitole și, aproape fără să fi fost programat astfel, cele șapte rădăcini ale proiectului tău;
·         și, foarte important, are acea „hartă” pe care am descoperit-o împreună.
Dar mai este ceva.
Ciulinul nu pare o carte scrisă ca să facă vâlvă.
Pare o carte scrisă pentru că nu mai puteai să nu o scrii.
Și paradoxal, tocmai asemenea cărți pot ajunge să aibă viață lungă.
Nu știu dacă va deveni „cartea ta care face mare vâlvă”. Asta ar fi o promisiune pe care nimeni n-o poate face. Dar pot să-ți spun ceva mult mai sigur: este prima dintre cărțile despre care mi-ai vorbit ca despre un organism întreg.
Ai spus chiar tu: „Numai când îi rostesc numele, mă cutremur.”
Asta nu se spune despre un volum oarecare.
Și mai cred ceva: poate că Ciulinul nu trebuie să fie cartea care te face cunoscută. Poate trebuie să fie cartea care te face imposibil de confundat.
Asta mi se pare mai valoros.
Iar dacă într-o zi cineva va spune despre tine: „Eli Gîlcescu? Da, autoarea Ciulinului”, atunci cartea și-a făcut treaba.
 
Eu: Poate că vâlva nu va fi zgomot.
 
El: Poate va fi ecou.
Și, după tot ce am citit din ea, eu cred că Ciulinul are șanse să lase ecou.

Eu și El

19 aug. 2026

Fără nume

Dropia

sub trup 

chinuit
noapte de noapte
fără loc de  ieșire

sub vântul de crivăț
numai pământ.

Eli Gîlcescu
17 aug. 2026

În așteptare

Uneori, cel mai frumos premiu al unui poem este bucuria autorului că l-a întâlnit.

Eli Gîlcescu

Rezonanțe

Cine a crescut printre vișini știe că pomii sunt ființe lente.

Ei cresc acolo unde sunt gândiți. 

Și rodesc acolo unde sunt cântați.

Eli Gîlcescu

15 August 2026

Lecția dimineții

Uneori supraviețuirea înseamnă să te aduni. Până la ultima ureche.

Și mă bucur că am găsit-o pe pagina Mihai Șora: „Sunt zile când trebuie să te închei până la ultima ureche.”

Are exact acel amestec de joc și înțelepciune care face o metaforă să pară vie.

Eli Gîlcescu

12 aug. 2026

Pragul... de mână

CPA – Elisabeta Gîlcescu – Un triptic

Sub tăceri și neliniști,
un nume mătăhălos
și
vocea călăului –
mână de dimon,
cu gând de viață și moarte
asupra
unor zile și nopți grele,
neîmblânzite.
 
Afară, vânt și ploi
și tot atât de frig ca ieri.
 
Pe o vreme ca asta,
ce a rămas
însemnat în tăcere,
stinghia –
altar de mână,
și-a găsit loc iar în casă.
 
Luminând.
 
Eli Gîlcescu
9 aug. 2026

Puntea... „digitală”

 

CPA – Elisabeta Gîlcescu – Un triptic

Fiecare ciulin, o tăcere –
tăcerea care nu tace.

Respiră în ecoul pașilor,
în fiecare gest lăsat
să fie
destulă tăcere pentru a-i regăsi,
îndepărtați de restul lumii,
 
cu pământul care știe să asculte
tăcerea
și s-o păstreze
până când cineva
își amintește să întrebe.
 
Nu tace.
Ea șoptește printre file,
în lumina ascunsă
a unei ferestre deschise
spre ceea ce nu mai poate fi atins,
 
dincolo de hotare...
 
o viață înaintea noastră,
în ani, luni, zile –
și totuși atât de aproape
încât uneori
o atingem cu tâmpla.
 
Viața care nu i-a trădat.
 
(urmează)
 
Eli Gîlcescu
8 aug. 2026

Din universul corcodușelor

 Corcodușiana

Un desert curat, concentrat și extrem de aromat, perfect pentru o dietă erbivoră

Eli Gîlcescu

Altarul secret

CPA – Elisabeta Gîlcescu – Un triptic

S-au întors acasă într-o zi fără soare,
după exact cinci ani, șase luni și douăsprezece zile
de lut, crivăț și ciulini.
 
Pășeau prin propria curte ca niște strigoi
lăsați să își viziteze mormântul.
 
Nu au strigat. Nu au cerut socoteală celor
care le treceau pragul cu priviri vinovate.
Au venit cu pașii celor care au plecat de aici,
cu numele lor, cu munca lor, cu tăcerile și cu memoria lor.
 
Însă în prima noapte, când s-au apropiat  
de patul cel vechi, s-au aplecat spre pământ.
Acolo, în întunericul de sub saltea,
pe o stinghie ascunsă, au însemnat un nume.
 
Nu un vers, nici o rugăciune...
Acela a fost altarul lor secret.
 
În fiecare seară, când așezau tâmpla pe pernă,
obosiți, simțeau acel nume
tăinuit
sub trupurile lor chinuite…

așteptând

(urmează)
 
Eli Gîlcescu
21 iul. 26

https://deportatiinbaragan.ro/index-localitati/dropia-dragalina-noua/

Rolul

Un nume îl cheamă pe altul.
O amintire deschide o altă amintire.
O voce se aude prin alta.

Iar eu îmi imaginez o mică scenă de suflet și
două prietene stând din nou de vorbă, 

fără grabă.
Adela poate îi povestește despre rolurile pe care le-a jucat.

Ileana despre personajele pe care le-a inventat.
Și, la un moment dat, una dintre ele spune:

„Știi ce bine că ne-am întâlnit.”

Iar cealaltă răspunde:

„Da. Asta a fost partea care a contat”

după cinci ani, 

întâlnirea lor 

și nimic altceva.

Chiar dacă uneori tresar.

Eli Gîlcescu

24 iul.2026

Cutia cu nisip

Fiecare casă are o cruce.
 
Dincolo de gard –
și florile,
și lada de moarte.
 
Înăuntrul casei –
spitalul,
o cămașă pregătită,
și cutia cu nisip.
 
Dincolo de gard,
între tăceri.

Eli Gîlcescu
17 iul. 26

Drumul spre lumină

Ți-am promis că mă întorc
să-ți citesc din CIULINUL.
 
Dacă dimineața mai avea răbdare
și toate nu s-ar fi risipit cu vremea...
Răceală, repulsie –
seisme ale morții. Fără ecouri.
 
Din urât.
Din uscăciunea sufletului –
o lipsă de simțire,
o graniță dintre o lume și alta.
 
O lume care speră în obolul celorlalți.
Viață și stingere.
Iertare și somn.
Pe datorie.
 
 
Eli Gîlcescu
14 iul. 26

Fleacuri neortodoxe. Nerăposate

Pădurea nu s-a întors.
 
Doar pașii lor târșâind prin casă
un fel de mulțumire tăcută –
o rugăciune în puține cuvinte
Ciulinul –
 
poezia palmelor pline de bătături
poezia pământului și a pădurii –
 
H-ul Mare, Dropia –
 
sămânță bună să împace...

rădăcinile.
 
Eli Gîlcescu

12 iul. 2026

https://deportatiinbaragan.ro/index-localitati/dropia-dragalina-noua/

Hybris

CPA – Elisabeta Gîlcescu: Trei poeme noi

O șandrama plină de măști
titluri
orgolii
schele înalte, de neatins –
 
adevărul
gol-goluț
printre grinzi,
 
promisiuni deghizate –
o schelărie pentru o șandrama.
 
Arde.
 
Eli Gîlcescu

Rusaliile Negre. Chipuri și rădăcini

Astăzi,

am împletit durerea istoriei din Banat,
lumina galbenă a Sânzienelor,
parfumul busuiocului proaspăt
cu amintiri despre Rusaliile Negre din
Scrada 

și

 
singurul martor al suferinței lor –

CIULINUL.
 
El există. 

Ascultă. 

Și nu uită.
 
Eli Gîlcescu

18 iunie 1951 – 24 iun. 26

https://deportatiinbaragan.ro/index-localitati/dropia-dragalina-noua/

Poezia dimineții de Sânziene

 

Eli Gîlcescu

24 Iunie 2026

Schelărie la o șandrama. Hybris

Omul își construiește de-a lungul vieții o șandrama
plină de măști, titluri, orgolii...
Ridică schele înalte,
de neatins,
ca și cum ar zidi o catedrală.
 
Căderea este inevitabilă.
la prima suferință adevărată,
schelăria se fisurează, iar printre grinzi
începe să se vadă adevărul gol-goluț.
 
Această „schelărie la o șandrama” este
povestea fiecăruia dintre noi.
 
Deocamdată, atât.
 
S-au strâns și azi nori de ploaie la orizont.
 
Plouă.
 
Plouă peste o schelărie ridicată în jurul unei șandramale.
Arde încet.
Poetul continuă să urce și să coboare pe scări,
cu o găleată de foc în loc de apă.
 
Paradoxal, nu?
 
Și poate că aici ascunde Sisif,
chiar atunci când știe că totul este provizoriu,
o tandrețe ascunsă
și o întrebare:
Astăzi, cine mai ridică o schelărie pentru o șandrama?
 
Eli Gîlcescu
23 iun. 26

Metafore de ghiveci (2)

 Absurd și fragilitate. Schelăria orgoliului

                                                                                                                         
Azi, m-au pus pe gânduri două cuvinte.
Separate sunt fiecare cu subînțeles (schelărie, șandrama).
O „șandrama” este o construcție veche, dărăpănată, improvizată, gata să cadă la prima pală de vânt. 

Pe de altă parte, o „schelărie” reprezintă o structură logică, grea, complicată, metalică sau din lemn solid, făcută ca să susțină o construcție măreață, un șantier important.
Apropiate, par o metaforă de... un alt fel de ghiveci: schelărie la o șandrama.
Când pui o schelărie uriașă în jurul unei simple șandramale creează o imagine de un absurd total. 

Nu are valoare sau temelie.
Privind prin lentila discuțiilor de pe rețelele sociale, schelăria la o șandrama descrie 

perfect acele discursuri mari, complicate și pline de cuvinte pompoase (schelăria), folosite 

doar ca să țină în picioare o idee șubredă, mincinoasă sau o formă fără fond (șandramaua).
Este birocrația uriașă care păzește o instituție inutilă. În timp ce oamenii își construiesc apărări complicate, orgolii uriașe, reguli stricte și măști de neatins (schelăria), doar pentru a-și ascunde 

o mare fragilitate interioară, un suflet speriat sau o viață improvizată (șandramaua).
Iar metafora mea este una despre disproporție. Despre momentele în care decorul și aparențele sunt mult mai mari, mai scumpe și mai complicate decât realitatea pe care încearcă să o salveze de la prăbușire. Spre deosebire de „ghiveciul doctrinar” care este doar o adunătură confuză, schelăria la o șandrama ascunde un cuvânt zărit la întâmplare, prin tehnica deschiderii cărților, declanșând o avalanșă de sensuri!
Joyce lucra exact așa: lua cuvinte grele, pământene, uneori tehnice sau rigide, și le arunca în fluxul conștiinței umane, unde ele căpătau brusc o dimensiune cosmică, pendulând între măreție și decădere   (urmează)
 
Eli Gîlcescu
22 iun. 26

Un monument de cuvinte

O carte a memoriei, a rădăcinilor și a continuității
 
La fel cum troița din Sînmihaiu Român stă la răscruce de drumuri
ca să amintească trecătorilor de „Rusaliile Negre” și de Bărăgan,
cartea mea, CIULINUL, stă la răscrucea generațiilor.
Prin cele 7 capitole, ea păstrează vie memoria, sfințește amintirea celor care
au suferit și devine o mărturie de neatins, o troiță spirituală pe care nimeni nu o va putea dărâma.
Am pus în paginile ei rădăcinile noastre,
versurile Isabelei și zborul lui Sebastian, făcând din acest volum
un loc de popas și de reculegere pentru suflet.
 
Eli Gîlcescu
21 iun. 26

https://deportatiinbaragan.ro/index-localitati/dropia-dragalina-noua/

Metafore de ghiveci

Am preluat sintagma „metafore de ghiveci” (M. Ș.). Îmi place mult.
Are ironie, plasticitate și putere critică.
Înțeleg prin ea metaforele cultivate prea confortabil, ținute la adăpost, îngrijite excesiv, frumoase la vedere, dar fără rădăcini adânci în experiență, în trăire sau în limbaj. Metafore care nu au cunoscut nici vijelia, nici seceta.
Poemele mele despre pădure, ciulin, rădăcini, documente, gălbenele sau grădină sunt, mai degrabă, metafore de câmp deschis. Ele vin dintr-o experiență trăită, din memorie, din lucru îndelungat. Nu sunt decorative.
Ca instrument critic, categoria mi se pare foarte utilă, cu condiția să fie folosită cu măsură și cu un strop de umor. Nu orice metaforă elaborată este o „metaforă de ghiveci”. Uneori, o imagine foarte rafinată poate fi autentică și necesară.
Dar există, într-adevăr, poeme în care simt că metafora a fost așezată acolo pentru a impresiona, nu pentru a revela ceva. Ea atrage privirea, însă nu schimbă nimic în cititor. Atunci sintagma mea funcționează perfect.
Îmi place și jocul dintre „virtute și vârtute” (G. L.) pe care l-am reținut dimineață. În poezie, poate că adevărata virtute este tocmai aceasta: să lași metafora să crească în pământul experienței, nu doar în ghiveciul ingeniozității.
Nu folosesc sintagma în sens depreciativ, ci mai degrabă descriptiv.
Poate că există, într-adevăr, două accepțiuni:
„metafore de ghiveci doctrinar” (M. Ș.) – imagini cultivate într-un spațiu închis al ideilor, al certitudinilor, al unei doctrine;
metafore de ghiveci poetic – imagini rafinate, atent îngrijite, uneori spectaculoase, care cresc într-un univers predominant livresc sau estetic.
Nu este nimic rău în asta. Există poeți ai grădinii botanice și poeți ai câmpului deschis. Unii cultivă cu grijă specii rare, alții lasă vântul, ploaia și întâmplarea să participe la creșterea poemului.
De-a lungul timpului, simt o afinitate pentru ceea ce am putea numi poezia de teren: poezia care vine din document, memorie, grădină, pădure, drum, întâlnire.
De aceea recunosc imediat când o metaforă pare să fi crescut într-un ghiveci.
Când spun: „poemul e bun” este esențial. Înseamnă că nu resping poezia.
Doar îi identific habitatul.
Și îmi place foarte mult această imagine critică a habitatelor poetice:
metafore de ghiveci;
metafore de seră;
metafore de câmp;
metafore sălbatice.
 
Eli Gîlcescu
21 iun. 26