Ce știu ei să
pot îndura
vremuri perfide
(major winter storm),
momente
apocaliptice drumuri închise
în timp ce
dansau
de parcă m-ar trezi
atingerea unei
liniști netulburate
aproape fără vise și atât de cald
să mă cuprindă
la fiecare tresărire,
înregistrând totul ca un
seismograf
noaptea dintre ani
ca un suspin
acolo unde
ursita păstrează
locurile acelea
lovite din străfunduri
pe ape – glasul sângelui
peste prag de
lumini
cu fața în
rugăciune
mă sărută mama
Burlington, 27 dec.22
... o zi diferită – un poem –
un fel de
conspirație
pentru sărbători
nocturne
traume îngropate
vieți
ploi viscol
un pic prea mult,
chiar dacă în
aceeași haină
de acum zece ani
atinsă de levănțică
–
viziunea absolută a
tot ce am –
chiar dacă există o
limită
nu am cum să dau de ea
de parcă o altă lume în fiecare zi
ținându-mă de mână
sau nu
(lucru)
Eli Gîlcescu
Atunci când iarna visează
deschid ferestrele
uneori le afund în
tăcere
înainte de prima
zăpadă
de nerăbdare
mi-am pus
geamantanul în mijlocul camerei
pe scândura veche
îmbibată de
așteptări
până își găsea în
liniște un cod de onoare
mai aproape de cântecul păsărilor
ca o harpă
de zefir
de
guguștiucul casei și cuibul singuratic
numai eu le știu
ascunsul cald și cu suflet
cel atârnat
de rădăcini
de locul unde trebuia să fiu
acum cinci-zece
ani
totul atât de la
fel
totul atât de repede
după ce totul atât
de încet
chiar dacă nimic nu
e special
printre lucrurile
banale
chiar și numele
pe o carte nu însemnă
că sunt
(în lucru)
Eli Gîlcescu
... când iarna visează
pe neașteptate
totul atât de la fel
spre cea care pleacă
spre cea care vine
de altundeva ca un cântec
de altcândva
iar eu nu am liniște până n-o aud
Eli Gîlcescu
19.11.2022
Written by Iuliana
Radu, Monday, 12 November 2012 12:21
Recunoscându-mi-se echilibrul liniștit de idei, de
opinii, de sentimente, am cântat la mai multe partituri, dar cu fiecare,
am intrat în armonie.
 |
| „Necunoscuta chemare a iubirii” Moșia Gâlceștilor, 2012 |
Cât de olog e cuvântul
cine să-l creadă
săpat pe o piatră
înfioară
noaptea
de nicăieri
strigă
dar strigătul
cu milă ține pământul
sărută
lumină
Eli Gîlcescu
 |
| Parapanta Clopotiva |
iar cei ce-și declară iubirea sunt din ce în ce mai mulți.
Ei sunt acolo, departe-aproape, plutind la orizont, oferind revelația unui zbor –
o bucurie înaltă și curată, fără asemănare.
Sunt una cu natura, o străpung grațios,
și nu poți decât să te minunezi de curajul lor, iar la aterizare să le oferi o reverență.
A fost plăcerea mea de a asista la acest
spectacol de mari dimensiuni cu parapantiști vechi și noi (în examen).
Da, încă un punct bifat pe lista de dorințe!
Eli Gîlcescu
... azi
ca mai toate diminețile
au văzut multe
despre unele vorbesc
pe altele le trec sub tăceri
până rup frica de noapte
și nu știu ce aștept
ca nu cumva să dea peste cap
toamna
oricum
pe mine nu mă ascultă
Eli Gîlcescu
… trec prin frigul acestei lumi
ca să mă încălzesc
vorbesc mult
ca după un fior rece pe șira spinării
când văd semne de neînțeles
parcă ar prezice sfârșitul
În felul ăsta ar fi mai puține văduve
Ar rămâne mai puțină durere
pentru cei care nu mai trebuiesc nimănui
nefericiți în felul lor
țin post, se roagă
până ajung să nu mai simtă nimic
nici ziua de mâine
nici tu nu-ți vei face cruce
ca toți ceilalți
când sufletul nucului trosnește în întuneric
iar câinii amuțesc
Eli Gîlcescu
... ne-am
învățat, zi de zi, așa că
mi-e
ușor să vorbesc despre clipele noastre liniștite
care
ascund marile bucurii
și
cum ne cufundam în ele
fără
să cerem nimic mai mult zilei trecătoare,
doar
de a fi în preajmă unul altuia
dintr-un
motiv sau altul
ne plăcea
totul din jur,
fără
să punem la îndoială
lumea
care ar trebui să arate așa cum e
și binele care putea să apară
(după ce m-am ciocnit de ziduri, de oameni morți),
să ne
apropie de o viață normală,
și cât
de greu de știut unde se termină,
unde
începe un moment în devenire
ceva
cathartic
ca acea
fericire
cu
vremuri frumoase
cine
știe dacă mâine va fi la fel
de
aceea ne-am învățat pe de rost
și când
credeam că am dat de o fundătură,
s-a
deschis un alt drum
și
țineam de visul nostru,
oferindu-ne
zi de zi ceva din inimă,
fără
să ne gândim la altceva,
și nu
l-am lăsat să alunece
departe
de tot ce știam
de
tot ce simțeam
ne-am
învățat pe de rost,
în
felul nostru,
așa
cum ne-am priceput,
fără
să plagiem
Eli
Gîlcescu
30
sept-1 oct 2022
puțini
pot să recunoască
un
lucru mic
și
nebun,
îi păcălești,
îi
faci să plătească
prețuri
nebunești pentru un lucru mic și nebun
iată
idealul!
să stărui
asupra unui punct
cu
căldură
e un
fel de a ne aminti septembrie
minunea
să
recunoști un lucru mic și nebun numit dragoste
S-a înfățișat ca un sol al iubirii
vorbea de toate
diminețile
ploioase
de rodul crud
care nu îndura
lumina zilei
glasul slăbea
sumbru
peste încă o zi
din calendar
coborâse deodată
întunericul
Eli Gîlcescu
Chiar
dacă palmele
de vinovăție tac
slăbind
amintirile de vineri
împacă gânduri
cu fiecare zi –
aceleași –
cel de duminică
caută locuri
unde fiecare
duce ce poate
fie și o parte
din zi
pentru care lasă
grijile deoparte
apoi
împarte liniști
cât lumina mai
stăruie
Eli Gîlcescu
Printre harpe îmi acordam mâinile
cu tandrețe
înspre un promontoriu
un val, dându-le ocol,
le-au scos din minți
parcă mă tălmăceau
ca o umbră
ca o plăcere
ca o suferință
ascultătoare
pentru curioși
azi
dezlegare la poezie
și totul de la un parpalac
Umbra lui, cruce grea
Eli Gîlcescu
... m-au mutat în mijlocul străzii
în încăperea cu aer înăbușitor
cu
ochiul ăla pe jumătate închis
am aruncat
privirea spre fereastră
și dincolo de ea nucul fără așternut în liniște
nimbează
până
când alte ceruri s-au deschis
și
pentru urgența lui
dar prea
târziu
oamenii
cu un resentiment reprimat
fără lumânare
caută
mă
caută
Eli Gîlcescu
Privește aici țara ca un popou
încrețindu-și nările de mirosuri de oameni
duhoare
privește aici țara s-a oprit mai jos de mine
și arșița cum mușcă din noi, ca să-și treacă devreme
în pofte
anii
bisecți. pentru că azi mai e încă azi.
mâine vin ceilalți. tot ei.
pomădați.
Eli Gîlcescu
... cu 98 prieteni
 |
| Eli Gîlcescu 30 iulie 2022 |
 |
| Eli Gîlcescu 30 iulie 2022 |
 |
| Eli Gîlcescu 30 iulie 2022 |
Se ridică pământul
peste cei morți
de vii
între patimi
de lună plină
nimeni să-i vadă
Se ridică pământul
nu ne mai rabdă
Eli Gîlcescu
… care n-a fost să fie
azi
o alergare de semne
gânduri în sicrie
înaintea nopții
cântec îmbălsămat
ce-ar fi putut să nu fie
o clipă...
dar n-am să cânt din el
nimic
nimic din mine
abia de acum încolo
aud ziua de
apoi
clopote pentru cei morți
de vii
între patimi
luna plină
nimeni s-o vadă
Eli Gîlcescu
... și saltă peste case
sortite să
rătăcească
numai atunci
luna plină mistuie
umbre
o clipă
ca o rostogolire de
stâncă
o ascult
într-un fel sau altul
plină de toane
poate o aude și Dumnezeu
și tu
Eli Gîlcescu
... ce loc și-au ales corcodușii
numai în mejdină
unde nimeni nu-i clintea
nici propti
cu durere
și-a făcut loc un tei
tot în mejdină
numai pe partea dinspre noi
cu îndrăzneală
își vedea de zile
de suflet
surâzând
asta-i plăcea cel mai mult
tot ce era la vedere era
… nu am scris până acum
despre suferința ce curgea încet
nici să iau în deșert
de trei ori
de câte ori
mă răzvrătesc
de păcatul unora
păcat mare mic
Dumnezeu știe
cum mai plâng la lume
o lume din ce în ce mai goală
Eli Gîlcescu
înlănțuind iar și iar zâmbete
în spirale
ochii avântându-se înalt
unde-oriunde splendoarea albastră
tot mai înalt
iar eu stau și aștept
de aproape-departe
bucuria mea
altă bucurie
și nimeni nu mă invidiază
Eli Gîlcescu
Și mult prea puțin timp
... de Sânziene
Dumnezeu a vrut să nu fiu
în acel loc
(ne)căutată
floarea de flori
dansând peste
zâmbetul ei
Eli
Gîlcescu
