Le-am
învățat, zi de zi, așa că
mi-e
ușor să vorbesc despre marile bucurii
fără
să cerem nimic mai mult
dintr-un
motiv sau altul
ne
plăcea totul
fără
să punem la îndoială
cât
de greu încep
unde
se termină și cu ce vremuri
cine
știe
dacă
vor mai fi la fel
de
aceea le-am învățat pe de rost
și
când credeam că am dat de o fundătură
s-a
deschis un alt drum
și
țineam de visul nostru
fără
să ne gândim la altceva
nu
l-am lăsat să alunece
departe
de tot ce știam
de
tot ce simțeam
le-am
învățat pe de rost,
în
felul nostru,
așa
cum ne-am priceput,
fără
să uităm
(mai
în glumă, mai în serios)
un
banal drept recuperator
de
aici
o
întreagă poveste (să nu-i spun proces)
cu
bune și rele
(erori,
bețe în roate, o întreagă conspirație)
în
văzul lumii
și Dropia
–
povestea
de ieri, tristă, îndoliată
o
viață pe apucatelea,
fără
ură durere
o
altă durere – o scaldă de lacrimi cu lacrimi,
și primăvara se lasă grea și nimeni nu cântă
doar
Ei, în cel mai de jos loc –
până se strâmtează grădini
ne sugrumă povești
griji
prea aspru amurg
la nimereală
unul după altul
dintr-o carte fără nume
pe care o știau pe de rost –
ochi de ciclop
în cădere
sufletul nucului trosnind în întuneric
morțile lor neplagiate
Elisabeta Gîlcescu
Revelații 77 Vremuri reci (în curs de apariție)
