Interludiu

Dacă ne-am fi întâlnit

printre florile iernii
undeva departe

de începuturile lumii 

unde doar Dumnezeu

în marea Lui milă

a făcut spovedanie

în aceeași liniște în care

obișnuia să ne adoarmă 

în casa moștenită din tată în fiu

rupând tăcerea ta și a mea

în noaptea minunii

sub candele de vâsc

am fi înflorit

poate 
până dincolo de sfârșit

nu mai departe

Eli Gîlcescu

O dimineață de cald

M-ai întrebat dacă mi-a fost vreodată frig de oameni

ca și cum ar mai fi o clipă

necumințită

acum

până când în urechi aud clopote

împărtășind

dimineți fără soare

cu gust sărat ca de lacrimi

nu știu de ce

chiar nu știu

de ce mi-a fost frig și de tine

Eli Gîlcescu

Și zăpezile seamănă cu tine

Speriate de lumină

plâng

de preadevreme de acasă

nu pot pleca

mai au încă de cuprins

sau chiar mai mult

asfințind în tăceri

Dumnezeu

vatra cu gust de gutui 
până cine știe când

făcând minuni

alte zăpezi ți-ar fi putut arăta

pădurea de stejari

Eli Gîlcescu

Purificare

Ascuns în ceață pământul

își pune cămașă de-a-ndoaselea

în ho-ho-te

dimineața de Crăciun

alte zăpezi

mi-ar fi putut arăta urmele tale

făcând cu adevărat minuni

când și când

Eli Gîlcescu

Când pe-un vaier

... vise după vise

ploi

tot așa noapte de noapte

zăpezi pe sub copaci

de mâine zdrăngănind la porți

prea somnoroase

cu fruntea la pământ

și iarăși larmă, clopoței

colind

îmi pare că s-ar tot feri

de ochiul lumii
de lumini

de iederi

tânguiri de dus

pustiu

atât pomet

dar oare cui

mai știi tu merii...

au strigat

Eli Gîlcescu

5.12.2018

Ploi și zăpezi

... după visul de ieri

 chiar dacă

m-a îngreunat de griji

pentru cei care în multe feluri nu mor

cu totul

iubesc zăpezile

când tac

într-o clipă

ploaia să-mi spună ceva

alt vis...

sau tu

Eli Gîlcescu

Poate un vis

Te îngrijeai de sufletul meu să-l ții în viață

fără să știu de ce

plutea deasupra 

 ca și cum n-ar fi de-ajuns

o haită de câini pândea oasele mele

în timp ce îmi citeai Arta fugii

Eli Gîlcescu

2.12.2018

Înțelesuri amare

… noaptea

are culoarea ochilor tăi

și plâng

îngreunînd toamna

toată

cu o poveste de Crăciun

Eli Gîlcescu

O fi tot ea...

Aș fi putut deseori să uit

cât de mult trebuie s-o iubesc
și caprele cu nărav
după ce mi-au sângerat mâinile
când le priponeam din loc în loc 
lângă iarba crudă
scuturată de rouă
în cel mai lung vis 
să netezească de stricăciuni
pădurea 
chiar dacă n-o văd
să tot fie acolo

unde există întotdeauna

în orice poet

ea însăși 

Eli Gîlcescu

Atunci

... când iarna visează 

atât de neliniștit și de alb

o altă lume mai de Doamne-ajută

pe neașteptate

sub ninsoare

atât de departe

atât de frumoasă

atât de dor

Eli Gîlcescu

Pădurea #rezist sau o lecție de nesupunere

Și...

fără să afli
pădurea are ceva din tine.
Se preumblă ca un ecou
care îmi scapă mereu 
Dumnezeu știe pe unde

ca pentru un somn lung.

Și asta nu e tot.

Uneori

are culoarea ochilor tăi

și plâng

îngreunând-o

toată

cu o dragoste mai veche

după o atât de lungă despărțire

să nu moară

de două ori blestemată

prin afară.

Eli Gîlcescu

Ceva în legătură cu ea...

... s-o scutur de patimi
să nu-i fie întuneric
nici frig sub arbori
s-o învăț măsura pașilor
strigătul solitar
să-i bucur iarba 
cântecul vechi prin copaci

să-i dezmierd 
vatra încinsă de-așteptări 
verdele nuc

fereastra păzind 
mai mult decât un soare plăpând 

ca un ecou ireal
și al nimănui
dintr-un pumn de pământ

mereu înaintea zorilor

ghemuit

printre tufănici

crizanteme

lumini

noiembrie

acum

acum

Eli Gîlcescu

O dimineață în așteptare...

... astăzi

ca mai toate diminețile mele

care au văzut multe

despre unele vorbesc

pe altele le trec sub tăceri

până rup frica de noapte

și nu știu ce aștept

ca nu cumva să se dea peste cap o toamnă ca aceasta

Eli Gîlcescu

Prefer să fie așa...

... în locul acela unde

m-am visat încercuită

de un somn greu ca un leșin

Urma ceva... 

ceva ce trebuia să se întâmple, firesc,

și nici nu-mi trecea prin cap că ar putea să fie altfel

când au început să-mi scotocescă lăuntrul

Oare ce prăpăd se petrecea acolo?

Pe când un miracol, sau un sfârșit,

sau un octombrie ca o minune,

acasă,

în fiecare vis?

Eli Gîlcescu 

Și acest citat...

Am prea mult respect pentru Dumnezeu pentru a-L face responsabil pentru lumea aceasta absurdă.

Georges Duhamel

Cred că

... mi-ar fi plăcut să

mă trezesc departe de aici

într-o mirare

cu tot ce are ea mai al ei

numai dimineața

la răsăritul soarelui

călcând iarba

și nu știu de ce s-a rărit cu totul

de timpul meu

chiar de lumea mea

doar dacă...

mereu nevoită să o iau din loc

mă îndepărtez tot mai mult de ea

Eli Gîlcescu

Când dintr-un vis în altul

Mai aproape de ziua aceea

de verde
de caldă și
fără scăpare
zvâcnind de departe
dimineața 
fără de noapte 
singura mea rugăciune
e tot ce începe

când

cea mai adâncă liniște se lasă

închid ochii

împăcată cu

toamna

într-o clipă

și mai tristă

și mai...

niciodată după cealaltă

acolo unde e și inima

sau prea mult

Eli Gîlcescu

Câte-s altfel

... în ceasul amiezii

când liniștea doare și doare

alt gând în tainic amurg,

adăpost

promisiunii dintâi; e tot ce mai pot

să îndur

tot mai aproape                                                                             

ultima frunză,

alt anotimp dincolo de noapte de zi,

privind împrejur,

același „surâs strâmb, și scurt, și slut“,

agonizând uneori

același strigăt

îl știe doar clipa neclipă

al zilei sfârșit

mai străin de iubiri,

mai sărac de lumini,

cu strângeri de inimi

când mai aproape duminica

aceeași

cu toate păcatele pe de rost

și tot nu-i destul

Eli Gîlcescu

De-o sărbătoare e vorba

Sărbătoare națională. Cu steag la poartă, cu paradă. Și musai și costum național. Ori e paradă, ori nu e! Nu am cum să nu-mi amintesc. Cum ne luau în tabere și ne pregăteau pentru această zi. Nu te puteai opune. Și tot așa, la munci agricole. Apoi ne luau copiii la săpat de șanțuri. Așa-zisa tabără de la Caracal! Doamne! Regim de ocnă. Nu-i puteai scăpa. Se amestecau cu forța în viața ta. Erai prizonierul lor. 

N-a fost numai atât! A fost mai mult. 

Iar unele amintiri nu mai au ce căuta acum.

Nici faptele de atunci.

Eli Gîlcescu

Un prieten de care mi-e dor

A iubit poeții. El însuși poet. Nu s-a vrut înregimentat în vreo uniune. Nu știu dacă avea un clasament. Dar poezia i-a fost dragă. Era liniștea însăși pe care o stăpânea cu delicatețe. N-a intrat în jocul subiectiv al imprudenței. Dacă aveai norocul să-ți citească o poezie, erai printre ai lui. Nu mi-a citit niciun poem. Dar nu eram un nimeni pentru el. Și o simțeam de câte ori îl căutam. Avea încredere în mine. Acum, de departe, pot să-i vorbesc ca unui prieten. Prieten 

perfect. Așa era. Pentru mulți. Și nu exagerez. Când intra undeva măsura cu un zâmbet pe fiecare. Lumina cu candoare jocul nostru pe terenul artei, uneori salvându-ne de pericolul alunecării în prăpastie – singurul loc pe care l-a înnobilat în nota impresionabilității discrete, fine.

M-a acceptat în Curtea cu Prieteni. Iar prietenilor din grupul Arta Conversației, ca o legănare delicată pentru poezie, le-a pregătit o stare sufletească inefabilă în locurile încărcate de istorie, Poiana lui Mihai.

Pentru amintirea de azi, un nume în litere –  VIOREL GÂRBACIU – cu timpul cicatrizate de eternitatea lui.

Eli Gîlcescu

12018-08-13

Photo: Pusdrea Mariana

Chiar și viața

... cât ai clipi

peste o lume în care

dacă nu te grăbești

dacă nu i-o iei înainte

nimeni nu mai poate s-o împiedice

să te înjunghie adânc

când nu mai are nevoie de tine

chiar și viața

Eli Gîlcescu

Și diminețile

... peste care am dat în ultima vreme, multe asemenea dimineți, în care nu-mi găseam locul. Când căutam și nu știam ce. Dimineți care nu s-au jertfit din greșeală, într-o măsură fără măsură de evitat. În cascadă. Fiecare în felul ei.

Știi, diminețile care nu țineau cont de ești tânăr sau bătrân, nici sărac sau bogat, nici chinuit într-un bordei sau în mirajul unui palat. Ele doar vin! Atât! Ca cea de azi, plină de viață și frumusețe, cu gusturi explozive, îndrăznețe. Dimineața și Profeția poetului. Dimineți cu levănțică. Și nu-mi mai doream nimic. Mă lăsam doar purtată, așa, în legănare de poezie, pe neașteptate, alt chip, alt suflet, altă savoare. Și mă bucuram. 

Eli Gîlcescu

Foto credit de la Ioana Z.

Ascultând ploaia

... fără pauze

să mă facă să visez puțin

mai tare decât orice

la atingerea nopții
când somnul doare

obosit de tăceri

aceleași cumplite tăceri

întoarse

sărutând dimineața

tot mai nesigură

nemiloasă

de neoprit

Eli Gîlcescu

Astăzi nimeni nu cântă

Nici greierele. 
Un greiere alb. De noroc. Sau poate ceva legat de sporul casei. 

Sau mai știi, poate că o adiere de suflet drag.

Astăzi aștept. Când toți așteaptă, eu aștept în fiecare zi. 
Și în fiecare vară.

Și încă ceva. 

Azi. Când inima tresare la fiecare zgomot. 

Un zgomot închipuit de primăvara când ai învățat să te înalți. 

Și înfloreau cireșii. 

Sau miracolul unei dimineți de odinioară. 

Când pluteam împreună în țara poveștilor. 

De atunci am rămas îndelung pe gânduri. 

Ca un coșmar. Coșmarul unei bunici. Împovărător.

Au trecut trei ani. Și aștept. Să continuăm povestea. 

Despre cum crește grădina, odată cu tine. Și să ne bucurăm.

Știi, parcă nu s-a schimbat nimic pe aici. Și încă suntem împreună. 

Ca în diminețile de ieri. Sau ca în cea de azi.

Povestea unui greiere alb.

De pe aici, pur și simplu, să-mi amintească de ziua ta.

Eli Gîlcescu

Să nu mă aștepți astăzi

Am căutat lumina.

Lumina care nu s-a stins.

Încă.

Ce-o fi însemnând moartea? Tăcere? Liniște?

Pentru A C, doar „Lumini și umbre“. În fiecare zi. Într-o altfel de poveste.

Pentru mine, ceva îngrozitor. De neauzit. Și totuși... Ascult. Ascult și îndur.

Da, pentru că și moartea face parte din viață. 
De care numai Dumnezeu știe. Nu altcineva.

Am aflat de moartea mea și am plâns.

Am simțit că trebuie să plec. Dar unde? 
Oriunde. Numai să nu mai întâlnesc aceeași privire fugărită ca de o fantomă. 
Fantoma mea. 
Speriată, îmi venea să închei socotelile cu viața, și să aștept. 
Din când în când îmi sunau în urechi cuvintele ei. (Știți, v-am plâns! V-am plâns mult!)

Doamne! 
Și o tăcere stranie și greu de suportat se așternu între noi. 

Mi-era frig. Un frig dureros. 
Mă uitam în jur, și vedeam exact cum nu voiam să trăiesc. 
Nici să mor.

Eli Gîlcescu

Și gândul

... nu mai e viu pe lângă mine

ca și cum m-aș duce

ca și cum ai veni...

nu, nu e nimic

 Eli Gîlcescu

Dintr-o după-amiază de mai

... poezia

Eli Gîlcescu

Toronto, 20 mai 2018

Întâmplări

Toronto

20 mai 2018

Ceva mai multe despre o dimineață

... și despre zâmbetul ei
binecuvântat de prima atingere caldă
cum se strecoară
să mă bucure 
după o iarnă lungă
dacă nu cumva și aceasta e doar o poveste 
mai frumoasă ca niciodată
o poveste numai pentru mine
atinsă de visare
pe iarba abia înflorită
departe

Eli Gîlcescu

Pentru când o stingere, un sfârșit

Nu ți-am scris numele pe cruce

e ca si cum ai pleca de tot
într-un loc mai plin de așteptări
de povești
mai întâi...
până când una singură, 
povestea pe care o lăsăm
când nu mai suntem 
nici unul, nici celălalt
și nimeni nu înțelege bucuria 
când cineva o îmbrățișează strâns 
strâns de tot

și va auzi păsările cum cântă


Eli Gîlcescu

Pietrele lumii

Și iernile parcă legate unele de altele
aleargă prn zăpadă
alt timp 
sfârșitul sfârșitului
undeva
însingurat la margini de hotar
în asfințit
poemul tău
îngândura aceleași pietre
sub lumini
numai astăzi
„de din spre stele
pietre care au durut”

Eli Gîlcescu

Și iarna... rezistă

Eli Gîlcescu,

Toronto, 19.04.18

Un poem... cât o primăvară

Voi ieși din iarna asta 

acum
când citesc poemul tău
”toate deodată, ca un fel de cor” se rostesc  
netulburate de slăbiciuni
cel puțin deocamdată
când ninge aprilie
ca o poveste de Crăciun
să mă bucur din nou
pentru fiecare 
cuvânt
ce trebuia să fie 
într-o altă poveste

pe înțelesul inimii

Eli Gîlcescu

Când ai lumina cu tine

Lumina...
ce gingaș și sfios sună
sau un pretext
să visez
lumina altfel
să mă pot mărturisi
într-o duminică geroasă de aprilie
Doamne!
de ieri
îngrijorătoare semne
ploi înghețate
de idei, de prieteni, de grija zilei de mâine
și ”muzica pieirii”
Verdi și Luisa M.
intriga, iubire
și iarna asta
și vântul care nu se mai oprește
undeva departe
a înflorit singură grădina
și poemul tău
în inflația de cuvinte
dacă nu cumva suntem prea mândri pentru a recunoaște

Eli Gîlcescu

De-aș ieși din iarna asta

Eli Gîlcescu

Din seninul unui sfat

Când vine vorba de sfaturi, dar mai ales cele într-un grai cucernic și senin, cele care te fac să te simți important, dar și împăcat că poate într-o zi vei descoperi calea ta. Și atunci, cu dor și îngrijorare, poți mulțumi celor care au investit în tine. Important să nu uiți că într-o perioadă de timp, mai lungă sau mai scurtă, ți-au stat aproape. Numai atunci vei putea cunoaște adevărata împăcare cu tine. Altfel, te pierzi în risipă. De aceea, mă bucur enorm când citesc interviurile cuiva. De această dată, un interviu semnat Mihai Buruiană, în Revista „Mugurul” (Liceul Mihai Viteazu din București), avându-l ca interlocutor pe octogenarul Victor Eftimiu, interviu realizat în 1969. Ca scriitor, academician şi, în special, ca îndrumător al tinerei generaţii, i-a sfătuit pe cei care vor să urmeze calea lui ”să aibă pasiune pentru această frumoasă artă, să persiste, să nu se descurajeze, să nu ţină seama de atacuri, să nu fie dezamăgiţi de insucces şi să nu fie înfumuraţi de succes”. 
Și nu uita că mereu cineva îți va ieși în întâmpinare, și te va îmbrățișa. O va face din propria inițiativă. Abia atunci vei ști că ești pe drumul tău. Dar despre toate voi avea timp să-ți povestesc. Deocamdată, mi-au venit câteva fotografii de acasă. Grădina înflorește. Singură. Iar eu mă pregătesc pentru o zi cu ninsoare. Pe aici, aprilie e în dizgrație. Și mai sunt 3 zile până la Sfintele Paști. Lumina, cu tine! Și în fiecare! 

 Moșia Gâlceștilor, 4 aprilie 2018

Moșia Gâlceștilor, 4 aprilie 2018

https://metaforacautarii.blogspot.ca/2018/04/daca-nu-m-as-fi-apucat-de-literatura-as.html

Eli Gîlcescu, Toronto, 4 Aprilie 2018

Fără cuvinte

... dinaintea ultimei nopți 
ne furișam alene 
printre semnele altei vieți
pe un câmp de flori
să ne fie drag... 

și așa până târziu 
acolo
unde nici iarba nu uită 
să scalde 
între două adieri 
o altă primăvară 
într-o zi 
va cânta pentru noi

Eli Gîlcescu

A 13-a primăvară

... îmi plânge la rădăcini 
pământul
în necontenită ofilire
cade pe gânduri
sângerează
grele tăceri.

Și totuși în altă parte plouă, 
plouă 
în fiecare noapte,
legănând primăverile,
fără răgaz,
ca o chemare
dincolo de întuneric, tresărind 
dimineața
atât de aproape de tine.

Eli Gîlcescu
16 Martie 2018

Altfel nu ar fi primăvară

… Acolo

cu miros de iarbă crudă
sub viscolul de-afară
cântecul meu
ridică din pământ
sărutul cireșilor în rugă
primăvară de primăvară 
și atât de cald dinainte

Eli Gîlcescu
17 martie 2018

N-am mai dansat demult

Am uitat astăzi 
lumina...  
sălbăticită de atâtea ploi
în zori  
alipind 
pe același colț de neuitare
cânturi de fecioară
toate cu-ale mele
cine știe unde...
cine știe când

Eli Gîlcescu